Ex-sfetnic PSD explică ce urmăreşte Traian Băsescu

Vicepremierul Vasile Dîncu, fost ideolog al lui Liviu Dragnea după preluarea PSD, a explicat care este miza fuziunii dintre PMP şi UNPR.

"În toamnă va fi o bătălie politică puternică, mai ales că va fi o bătălie într-o manieră echilibrată. La aceste alegeri din primăvară PSD i-a luat faţa PNL. Nu se vor bate candidaţii la premier în această toamnă, se vor bate partidele. Va fi o bătălie între cele două partide importante - PSD şi PNL. Sper să nu fie ca în alte dăţi şi alegerile să aibă ca miză doar cine este partenerul UDMR la guvernare'', a spus Dâncu, la Realitatea Tv.

"Traian Băsescu avea nevoie de a arăta că nu este singur, că în jurul domniei sale se poate adăuga ceva. Asta a fost miza. Se dă o bătălie pentru cine să fie partener pentru cel care va face în jur de 40% la toamnă'', a mai spus el.

Referindu-se la fuziunea PMP-UNPR, el a arătat că ''tânărul preşedinte'' al progresiştilor a încercat să negocieze dur atât cu PSD, cât şi cu PNL.

''Sunt mişcări şi în zona partidelor mai mici, am văzut fuziunea prin absorbţie pe care fostul preşedinte al României a realizat-o înghiţind UNPR. UNPR era un grup important în Parlament. O greşeală de negociere pe care a făcut-o tânărul preşedinte al UNPR care a încercat să negocieze dur cu ambele partide - PSD şi PNL - nealegând la timp calea pe care o urmează l-a făcut să rămână fără parlamentari, pentru că majoritatea au ales între PSD şi PNL. Acum au mai rămas foarte puţini", a spus el.