EVZ Play."Față în față". Previziunea sociologului Palada. ”Laura Codruța Kovesi ar putea fi viitorul președinte al României”

EVZ Play."Față în față". Previziunea sociologului Palada. ”Laura Codruța Kovesi ar putea fi viitorul președinte al României”

Lansarea unui partid de către fosta șefă a DNA ar putea fi "lebăda neagră" a scenei politice românești. Iată o concluzie surprinzătoare a emisiunii "Față în Față", difuzată pe canalul Youtube EVZ Capital.

Prezentând rezultatele ultimului sondaj de opinie Sociopol, realizat imediat după Paște, sociologul Mirel Palada a declarat, în cadrul emisiunii moderate de Alecu Racoviceanu, că procurorul-șef european Laura Kovesi se bucură de un capital de încredere mare, de 36% în preferințele respondenților, fiind urmată de Raed Arafat cu 34% , de Klaus Iohannis cu 29% și de Florin Cîțu cu 23%. "Hai să vă spun ceva: știți cine va fi viitorul președinte al României? Laura Codruța Kovesi", a opinat Mirel Palada.

"Kovesi ia aripi pentru că partidul ei devine funcțional. Există un anumit tip de activitate pentru partidul ei în România", a remarcat gazda emisiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News