EVZ EXCLUSIV. Ce roman va scrie Mircea Cărtărescu la Berlin?

EVZ EXCLUSIV. Ce roman va scrie Mircea Cărtărescu la Berlin?

Scriitorul Mircea Cărtărescu pleacă la Berlin, pentru a scrie o nouă carte. Acesta a câștigat o bursă de creație

La Berlin, Mircea Cărtărescu merge însoțit de familie. Doar pisica, Cindy, rămâne în România, după cum ne-a declarat scriitorul. Plecarea în Germania este prevăzută pentru duminică, 23 august. Iată ce ne-a spus, în exclusivitate, scriitorul: „Vom pleca pentru un an universitar, adică pentru zece luni, la Berlin, Wissenschaftskolleg, cu o bursă extrem de prestigioasă. Este una dintre cele mai prestigioase burse ale statului german”.

Unicul acceptat

Mircea Cărtărescu ne-a precizat că „Wissenschaftskolleg este un institut de științe care are în subordinea sa inclusiv NEC - New Europe College al lui Andrei Pleșu, inclusiv Colegiul Budapest, de pildă, și multe alte mici insituții de felul acesta, care toate sunt sub egida Wissenschaftskolleg. Este o instituție a statului german, construită pe științe. Artele sunt excepție.”

Ne puteți urmări și pe Google News

În fiecare an, acolo, pe lângă 50 de oameni de ştiinţă, din diferite domenii, sunt admişi câţiva artişti, în general foarte puţini, unul sau doi. „Anul acesta nu sunt decât eu”, ne-a spus scriitorul.

Ca să primească această bursă a făcut un proiect pentru scrierea unui roman. În această perioadă, de 10 luni, Mircea Cărtărescu va „scrie un roman care se va chema «Theodoros » și pe care sper să îl completez acolo. Theodoros va fi cu «th», deși și în cele trei părți ale romanului (n.r. - personajul) se va numi altfel. Numele va fi mai întâi «Tudor», apoi «Theodoros», apoi «Teodros », care este regele Abisiniei. E vorba de un personaj care pleacă din Muntenia, în secolul al XIX-lea și care ajunge regele Abisiniei”.

La Berlin, scriitorul îşi va lua soţia şi copilul. „Pisica nu o iau. Fiind o perioadă atât de lungă, nu am nici dorința și nici putința să fac altcumva”, ne-a completat, zâmbind, scriitorul.

Continuitate

De altfel, se ştie că relaţia dintre Mircea Cărtărescu şi soţia sa este una foarte specială. Sunt de nedespărţit. El este căsătorit cu scriitoarea Ioana Nicolaie şi au împreună un băiat, Gabriel.

Berlinul este un loc cu amintiri deosebite pentru familia lui Mircea Cărtărescu. În acest oraş, scriitorul a cerut- o de soţie pe Ioana Nicolaie.

Cu o oarecare nostalgie, pe 16 august, Mircea Cărtărescu posta pe Facebook următorul mesaj: „După 15 ani vom locui din nou, o perioadă mai lungă, la Berlin. Timpul n-a stat pe loc între prima poză, făcută în 2000 în Mitte, și a doua, de acum câteva zile. Dar ceva foarte prețios a rămas neschimbat în toți acești ani.”.

În cele două fotografii amintite apar cei doi soţi, cu 15 ani în urmă şi în prezent

Despre Marea Creație

Ar mai fi de adăugat că, deși pleacă să scrie un roman, în această perioadă Mircea Cărtărescu mai are foarte puțin până la finalizarea unui alt volum, din care a lecturat marți seară, la Librăria Humanitas Cișmigiu. Titlul nu a fost făcut cunoscut, dar se știe că va apărea în acest an. Fragmentul prezentat este tulburător, până la Dumnezeu, căci despre Marea Creație este vorba. În fotografie apare și soția scriitorului, care a ascultat cu interes.