EVZ EXCLUSIV. Amorul cu năbădăi al edilului de Iași (II). Cum a ajuns amanta primarului Nichita în patul care a scârțâit toată noaptea!

EVZ EXCLUSIV. Amorul cu năbădăi al edilului de Iași (II). Cum a ajuns amanta primarului Nichita în patul care a scârțâit toată noaptea!

Povestea patului în care amanta edilului de Iași ar fi ajuns alături de un alt bărbat a devenit cunoscută de o țară întreagă, în momentul în care au apărut interceptările convorbirilor telefonice referitoare la acest aspect. Detectivul plătit de Gheorghe Nichita ca să stea pe urmele Adinei Samson povestește cum au decurs lucrurile

Evenimentul zilei” continuă seria dezvăluirilor despre peripețiile edilului amorez. Pentru a-și spiona amanta, primarul de Iași, Gheorghe Nichita, a apelat la detectivul Ion Băcioi, fiindcă agenții de la Poliția Locală nu erau capabili să o urmărească și în străinătate. În continuarea interviului publicat în ediția de ieri cu Băcioi, vom relata, cronologic, evenimentele care apar în dosarul de corupție al primarului de Iași.

De două ori pe săptămână la coafor

Perspectiva din care sunt văzute lucrurile acum este doar cea a lui: „Din luna ianuarie am început să o urmărim din nou pe Adina Samson. Programul a fost în felul următor: Adina este funcționar public și are un program de la ora 8.00 la ora 17.00. Se știa că avea anumite tabiete în cursul săptămânii. Spre exemplu, mergea de două ori pe săptămâna la un salon de înfrumusețare și stătea în jur de două ore. După aceea, mai frecventa niște cursuri de engleză. Cumulate, două ore după program, nu era nevoie să stea un detectiv particular după ea în tot timpul acesta, să o supravegheze”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A fost la film cu un bărbat scund”

Detectivul cunoștea exact programul Adinei: „Știam să o preluăm de la ora 8.20 de la cursuri de engleză, de la ora 18.00 să o preluăm de la salonul de înfrumusețare. Avea un program previzibil. Dura trei, patru ore până ajungea acasă. Între timp, mai putea merge la cumpărături, la supermarket, la Auchan”. După întâlnirea cu bărbatul din Spania, Adina Samson s-a mai întâlnit și cu alți bărbați pe parcursul supravegherii plătite de primarul Nichita, povestește detectivul Băcioi: „Da, din convorbirile telefonice reiese că s-a întâlnit cu diferiți bărbați, dar lucrurile nu-s chiar așa cum s-a înțeles. Da, a fost cu un bărbat la un film, dar în primul rând el era mai mult mai scund decât ea. Nu am intrat la film, în schimb i-am așteptat la ieșire. Nu au ieșit de mână, nu au făcut gesturi ca și cum ar fi foarte apropiați. Era al doilea bărbat cu care am văzut-o, după scena din Spania, dar nu cred că a fost nimic între ei”, a povestit Ion Băcioi despre cea de-a doua ieșire a iubitei primarului.

„Domnul primar nu m-a sunat niciodată”

Ion Băcioi mai susține că n-a intrat în legătură directă niciodată cu primarul Nichita. „Nu știu ce reacții a avut domnul primar atunci când i-am trimis pozele și filmulețele cu cele două întâlniri ale Adinei. Dacă avea o relație directă cu mine, poate aș fi știut. Nu am avut o relație directă cu clientul, nu ne-am văzut niciodată. Îmi pare rău că n-am putut să fiu eu cel care să-i dau informațiile de primă mână. Așa eu i-am dat acele înregistrări domnului Avârvarei(șef în Poliția Locală -n.r) și nu știu mai departe ce s-a întâmplat cu ele. Domnul primar nu m-a sunat niciodată. Circuitul era în felul următor: era domnul primar, era domnul Hliboceanu (șeful Poliției Locale - n.r.), că așa am înțeles eu ulterior, și domnul Avârvarei. Pe domnul Hliboceanu nu l-am cunoscut niciodată. Am luat la cunoștință despre dumnealui din interceptările telefonice. Niciodată nu am văzut polițiști de la Locală care să o urmărească pe Adina Samson în același timp cu noi. Cred că foarte multe dintre informațiile pe care le furnizam noi erau folosite pentru a-și extinde ei cercetările. Spre exemplu, dacă noi îi trimiteam o fotografie cu un bărbat, ei făceau verificări sumplimentare cu privire la acea persoană. Nu se justificau astfel de cercetări suplimentare. Noi dădeam informații doar cu privire la infidelitatea ei...”, a explicat Băcioi.

„Am înțeles și noi atunci că bărbatul a așteptat-o în hotel”

Întâlnirea Adinei Samson cu omul de afaceri Wolsey Robert din Cluj este una dintre cele mai mediatizate scene din dosarul aflat în lucru pe masa procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

„Ulterior, a fost episodul cu Suceava. Nu știa nimeni unde pleacă. Noi am presupus că o să plece din localitate pentru că și-a făcut plinul la mașină, a fost la coafor, am surprins-o când a coborât de acasă cu o valiză mai mare și atunci am înțeles că o să plece din localitate. Am supravegheat-o până în Suceava. Acolo, a coborât din mașină, singură, nu a întâmpinat- o nimeni. A urcat în hotel singură. Nu puteam intra imediat după ea acolo pentru că ar fi înțeles imediat că este urmărită. La scurt timp, a coborât împreună cu un bărbat, au urcat într-un taxi și au plecat către un restaurant. Bărbatul respectiv avea cam 50 de ani. I-am dat 45, inițial, pe urmă i-am văzut vârsta reală. Arăta foarte bine pentru vârsta pe care o avea. Un bărbat foarte elegant. S-au deplasat cu taxi- ul”, a relatat detectivul.

Toate scenele au fost filmate

Cei doi au luat masa la un restaurant. Toate scenele au fost filmate de detectivul angajat de Nichita „Au mers la un restaurant din Suceava, vizavi de autogară. Au stat acolo trei patru ore. Au discutat. Sunt imagini făcute de noi prin geamul restaurantului cu ei împreună la masă. Erau unul în fața celuilalt. Nu am intrat în restaurant. Când au plecat, era lapoviță și au mers împreună sub același umbrelă. Distanța era foarte mică și au mers împreună sub aeeași umbrelă. Ultimul lucru pe care l-am făcut, a fost să-i filmez în momentul în care au intrat în pensiune. Din parcare se vedeau laturile pensiunii și am zis că în zona aceea unde se aprinde un bec, în două trei minute, acolo intră. La etajul unu s-a aprins un bec la două trei minute, iar la scurtă distanță s-a mai aprins și la altă cameră. Că au intrat în camere separate sau au intrat în aceeași cameră noi nu putem ști cu exactitate”, a explicat Băcioi.

„Nu-mi dau seama dacă este un pupat de amiciție sau un sărut”

După acest episod vine acel celebru moment al scârțâitului patului. Pe toată perioada supravegherii, oamenii primarul îl sunau în continuu pe detectiv să afle ce se întâmple. Edilul era extrem de nerăbdător să afle detalii. „În seara respectivă m-am dus și eu și m-am cazat acolo. Nu aveam cum să mă duc să mă deconspir. Am fost cazat pe altă latură a hotelui decât cea în care s-au aprins becurile. Eu în noaptea aceea nu am stat pe la pereți să aud dacă a scârțâit patul camerei în care s-a aflat Adina sau nu. Sunt camere video care sunt pe holuri, trebuia să treci prin fața celui de la recepție, care te vede... Nu puteam sta cu urchea pusă pe clanța ușii...E jenant. I-am preluat și a doua zi. El povestea ceva interesant de motor...de cum conduce dumnealui un motor”, detaliază detectivul.

FOTO: Gheorghe Nichita

„Rapoartele le dădeam instant”

La plecare, povestește Ion Băcioi, nu a putut să surprindă momentul despărțirii: Este ceva, acolo, un gest, dar nu este foarte clar. Nu-mi dau seama dacă este un pupat de amiciție sau un sărut... Eu nu pot să spun dacă erau amanți sau nu. Din punctul meu de vedere, având experiență suficientă pe acest domeniu, nu mi s-a părut un foc prea aprins între ei, o dragoste mare. Au luat masa împreună și s-au despărțit. Ea a venit la Iași, el a plecat către Cluj. Rapoartele către domnul Nichita le dădeam și instant, prin telefon. De cele mai multe ori eram sunat, nu eram lăsat în pace. Eram sunat insistent. Să afle ce se întâmplă”, se contrazice detectivul, care a spus că nu l-a sunat niciodată Nichita.

Nichita nu a fost lăsat să meargă la pensiunea unde era amanta lui

Deși primarul ar fi vrut să vină să vadă cu ochii lui ce se întâmplă acolo, detectivul nu i-a permis acest lucru. Dacă Nichita îi vedea pe cei doi împreună s-ar fi putut întâmpla orice. „Eu nu am vrut să fac cancan cu asemenea lucruri și nu am vrut să le permit să vină acolo când au aflat că este în aceeași pensiune cu un posibil amant... În supravegherea mea nu accept să intervină altcineva în zonă. Este interzis ca cel care a comandat lucrarea să vină să supravegheze alături de mine, sau să stea de vorbă cu subiectul. Se poate întâmpla absolut orice în acele momente din cauza geloziei. Poate să intervină un conflict care să aibă urmări grave. La momente de acest gen, se poate ajunge la omor. Atunci, ca detectiv ești responsabil pentru ce se întâmplă. Nu știu la ce se putea ajunge dacă venea domnul primar acolo, la pensiune... Am pus condiția de la început să nu vină peste mine, acolo. Aduc probe, aduc filme, aduc fotografii...”, explicat acesta.

„Prietenii edilului vroiau să-l despartă de Adina”

Celebra scenă a scârțâitului pa tului s-a petrecut la aproximativ o săptămână după această ieșire a Adinei Samson la pensiunea din Suceava. „Ei vroiau să o compromită pe domnișoara Adina Samson. Ei, cei din anturajul domnului Nichita. Anturajul lui este destul de mare și toți s-au săturat de relația asta pentru că simțeau că primarul suferea în urma dragostei pe care o avea față de Adina”, îl compătimește detectivul pe Nichita. Apoi continuă: „Polițiștii i-au spus domnului primar că eu i-aș fi informat pe ei că s-a auzit scârțâitul patului toată noaptea”. După această discuție, Gheoghe Nichita a dispus efectuarea unei reconstituiri. Din interceptările telefonice reiese că Nichita i-a trimis pe polițiștii de la Locală să facă o reconstituire în camera în care a stat Adina pentru a se convinge dacă scârțâia patul sau nu.

FOTO: Adina Samson

Au făcut poze în jacuzzi

„În discuția dintre domnul primar și Adina, probabil că acesta i-a spus că știe că s-a auzit scârțâitul patului toată noaptea... Adina știa în ce cameră a fost și știa foarte bine că patul nu scârțâie. Ea i-a spus domnului primar că nu s-a întâmplat nimic acolo și că a fost într-o întâlnire de afacere. Noi am mers acolo după o săptămână să-i spunem domnului primar dacă scârțâie patul sau nu. Să facem reconstituirea... A fost o bășcălie totală, vă închipuiți. Am deschis ușa, am stat pe pat, am glumit, am mers în baie, am făcut vreo două poze în jacuzzi ca și cum ar fi făcut Adina ceva acolo... Nu am făcut mare lucru. Nu ne-am tăvălit pe paturi, sau să facem ce reieșea din convorbirile telefonice ulterioare”, o apără detectivul pe Adina. Inițial, mai povestește Ion Băcioi, am crezut că este o glumă când a auzit că trebuie să meargă în cameră să vadă dacă scârțâie patul sau nu: „Omul ăsta vroia să știe... Ce puteai să-i faci?... Cât am stat pe pat, am făcut bășcălie...”.