Editura Evenimentul si Capital

EVZ CHIȘINĂU. Cărți fără cititori. În Moldova se citește din ce în ce mai puțin

14-04/5main_3-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 143 Vizualizari

Pasionații de literatură din întreaga lume au sărbătorit ieri Ziua Mondială a Cărții. În această perioadă, în care noile tehnologii au invadat practic orice domeniu de activitate, valoarea cărţii este discutabilă, iar plăcerea de a citi diminuându-se considerabil.

Astfel, pentru mulţi tineri, cartea nu mai este un sprijin, un reper, o „plăcută zăbavă”, vorba cronicarului, ci doar un element de decor.

Locuitorii Capitalei citesc mai puţin ca în provincie

Doar 26% din numărul total al populaţiei sunt utilizatori activi ai bibliotecilor publice din R. Moldova, dintre care 4% sunt locuitori ai municipiul Chişinău, aproximativ 41.000 de cititori activi. Cu toate acestea, în orașe precum Soroca, Sângerei și Edineț, numărul cititorilor raportat la populație este cu mult mai mare decât în Capitală.

Bibliotecarii încearcă din răsputeri să atragă cititorii organizând concursuri, expoziții, întâlniri cu diverși scriitori, dar și prin intermediul internetului. Tinerii au la dispoziție o largă varietate de cărți bune, însă, din păcate, puțini sunt cei care profită de această oportunitate. „Avem parte de cititori fideli, dar desigur că am dori ca numărul acestora să crească. Așteptăm cu drag ca tinerii să treacă mult mai des pragul bibliotecii, mai ales că BAC-ul a demonstrat cât de bine se citește”, a afirmat Elena Dabija, directorul Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”.

Scriitorii încă mai speră

Scriitorii încă sunt optimişti şi cred în viitorul cărţii. „Până în clasa a cincea, mânuțele copiilor sunt întinse după carte. Important este ca la această vârstă să-i facem dependenți de lectură, căci pe urmă ei devin dependenți de altceva și atunci va fi deja prea târziu”, spune Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.

Pe lângă toate dezavantajele sale, internetul poate fi şi util, deoarece putem găsi o serie de biblioteci online, cărți în format electronic. „Eu tind să cred că noile tehnologii au un impact pozitiv, căci mi-am făcut o bibliotecă fantastică „pescuind” din internet. Toate trebuie să le știi a le utiliza cu folos”, a mărturisit scriitorul Mihai Poiată.

Unii citesc din obligaţie, alţii nu citesc defel

Majoritatea celor care citesc o fac pentru că aşa se cere la şcoală sau pentru că se apropie BAC-ul. „De obicei, citesc doar cărțile care fac parte din programa de învățământ. Astfel, nu prea reuşesc să citesc ceea ce într-adevăr e pe placul meu”, spune Doina Cojuhari, elevă. Alţii în schimb nici nu vor să audă de lectură. „În prezent, lectura, pentru mine, este pe ultimul loc. Majoritatea timpului îl dedic serviciului, iar puținul timp care-mi mai rămâne îl dedic sportului și celor apropiați. În plus, eu consider că e mai bine să priveşti filmul decât să citeşti cartea”, afirmă Ion Crudu, un tânăr de 27 ani.

Tinerii recunosc că internetul le-a înlocuit cititul. „Citesc mult mai rar decât mi-aș fi dorit. Să nu fi avut acces la internet, sunt sigură că situația ar fi fost diferită, fiindcă obișnuiesc să pierd mult timp navigând pe rețelele sociale”, mărturiseşte Daniela Sava. Totodată, mai există şi dintre cei care cunosc adevărata valoare a cărţii. „Lectura este o activitate indispensabilă, la care recurg pentru a mă recrea, informa și a-mi îmbogăți vocabularul. În opinia mea, cititul este o modalitate perfectă de a lărgi orizonturile de cunoaștere și de a cultiva un mod de gândire multilateral”, spune Serghei Danu, un tânăr de 25 de ani.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI