Evghenia Guțul, o nouă manipulare cu fake news

Evghenia Guțul și Vladimir Putin/Sursa foto: EVZ

Un nou fake news a fost lansat de Evghenia Guțul și alți apropiați ai condamnatului fugar Ilan Șor din Găgăuzia, de această dată cu ținta pe Justiție.

Ce acuzații au lansat Evghenia Guțul și liderii din Găgăuzia

Primii care au anunțat acest fake news au fost deputații găgăuzi, dar apoi informația falsă potrivit căreia instanțele din Găgăuzia vor fi desființate a fost preluată și răspândită și de bașcana Evgenia Guțul.

Deputații și bașcana au adresat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, o scrisoare prin care se plângeau de „lichidarea instanțelor din Găgăuzia”. Și, potrivit presei de la Chișinău, nu este primul astfel de mesaj din partea autorităților din Găgăuzia.

Evgenia Guțul, alături de membrii Comitetului Executiv din Găgăuzia și președintele Adunării Populare, Dmitri Konstantinov, alături de deputați ai regiunii autonome, au acuzat în ultimele luni o încălcare a statutului juridic special al regiunii autonome.

Guțul i-a trimis apeluri președintei Maia Sandu

Problema a fost pusă în discuția Adunării Populare și a altor autorități din autonomia găgăuză. Autoritățile din Comrat se referă la reorganizarea sistemului judiciar din Republica Moldova, care privește toate instanțele din țară.

În cea mai recentă adresă către președinta Maia Sandu, deputații din Găgăuzia susțin că vor fi închise judecătoria de la Vulcănești și Curtea de Apel din Comrat, despre care vorbiseră și anterior, dar și instanța din Ceadîr Lunga. Informația a fost apoi preluată și de nașcana Evghenia Guțul.

Sursa foto: Moldova 1

Proiectul de lege privind reorganizarea instanțelor este însă unul mai vechi, inițiat pe baza Strategiei de asigurare a independenței și integrității justiției pentru 2022–2025. Iar dezbaterile cu toate părțile interesate au loc, în Republica Moldova, de mai mulți ani.

În primăvara acestui an, proiectul a fost supus discuției în Parlament. , iar potrivit textului final al amendamentelor pe care parlamentarii l-au votat pe 13 iunie, niciuna dintre instanțele din țară nu va fi închisă.

Care e realitatea, de fapt

De exemplu, dacă în trecut existau două Curți de Apel separate în sudul țării, la Comrat și Cahul, acum se va forma una singură, Camerei de Apel de Sud cu un birou central la Cahul și un birou suplimentar la Comrat. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că instanța din Comrat a examinat mai puține cazuri decât toate autoritățile din țară.

Dar instanța din Comrat va rămâne acolo unde este și în prezent și va continua să ofere cetățenilor aceleași servicii ca și înainte de reorganizare, doar că va avea altă structură organizatorică.

În ceea ce privește judecătoria Ceadîr-Lunga, acesta va fuziona cu cea de la Comrat, din punct de vedere organizatoric, dar va rămâne fizic în același loc și își va continua activitatea pentru justițiabili în același mod, potrivit Notka.md.