EXCLUSIV. Cum vor POLITICIENII CORUPȚI să-și protejeze averile. Cristi Dănileţ (CSM) explica MECANISMUL

Ediţia de astăzi a emisiunii "Evenimentul zilei" i-a avut ca invitaţi pe judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) şi pe avocatul Daniel Fenechiu, deputat PP-DD.

CLICK PE IMAGINEA DE MAI SUS PENTRU ÎNREGISTRAREA EMISIUNII Principalele teme de discuţie au fost lupta anticorupţie, condamnările în dosarele unor politicieni de prim-rang şi atacurile liderilor USL din ultimele zile la adresa sistemului de Justiţie. În discuţie s-a aflat şi atitudinea Opoziţiei şi a magistraţilor în timpul acestui asalt. LIVE TEXT Adrian Năstase a declarat pe blogul personal după încarcerarea de la Penitenciarul Rahova că a fost vorba despre o răzbunare politică și că nu au contat probele din dosar. De ce credeți că insistă cu acest discurs?

  • Fenechiu: Domnul Năstase este ieșit din viața politică și trebuie să dea o explicație pentru situația în care se află, atunci intră într-o temă legată de controlul Justiției de către președinte și intră într-un curent de gândire a principalului partid de guvernământ. Faptul grav este că oamenii politici pun sub semnul întrebării acțiunile Justiției. De multe ori respectarea valorilor nu se face pentru că le respecti în sine, ci pentru că suporți niște consecințe. Bănuiesc că este vorba de o decizie luată la nivelul penitenciarului legată de accesul la un calculator.

În noul Cod Penal, conflictul de interese a fost mutat în capitolul infracțiunii de serviciu. Confiscarea averii nu se va mai putea face în cazul conflictului de interese.

  • Danileț: Am încercat să analizăm ami multe propuneri neintrate încă în vigoare și am găsit nereguli. Când vorbim de lupta anticorupție eu îmi imaginez că trebuie urgentate aceste dosare. În noul Cod Penal principiile anticorupție par cumva neglijate, el determină pedepse mai mici pentru corupție. Observăm că avem Confiscarea Extinsă care va fi în vigoare în noul Cod Penal, atunci când ești trimis în judecată pentru anumite categorii, procurorul și judecătorul poate să ia la analizat averea, ea privește și urmărirea bunurilor transmise rudelor. Așadar ea permite cercetarea averii nejustificate în ultimii 5 ani la inculpat cât și la rudele apropiate, Confiscarea Extinsă este valabilă la corupție. De la 1 februarie este scoasă infracțiunea de conflict de interese din categoria infracțiunilor de corupție, așadar averea nu va mai putea fi cercetată.
  • Fenechiu: În Codul Penal actualmente în vigoare găsim infracșiuni care aduc atingeri interesului public. În noul Cod Penal este în aceeași poziție, la infracțiuni de serviciu. Conflictul de interese a fost întotdeauna în capitolul infracțiuni de serviciu.Tehnic, legal, legislativ, nu se poate spune că s-a schimbat încadrarea în Codul Penal a acestei infracțiuni. Conflictul de interese este o infracțiune concepută pentru niște găinării. 

CSM împreună cu Înalta Curte au formulat o serie de sugestii de îmbunătățire a noului Cod Penal, printre care s-a luat în discuție și anunțarea infractorului înainte de interceptare.

  • Danileț: Noi am discutat întradevăr despre modificarea noului Cod Penal. Ministrul Justiției ne-a asigurat că se vor face modificările prin o ordonanță de urgență, însă 1 februarie vine și această ordonanță nu a fost încă dată. Dacă vrem ca Justiția să funcționeze, trebuie să ne gândim și la scopul ei, nu se poate lupta împotriva corupției dacă nu avem instrumentele necesare. Oamenii văd deja că politicieni sau oameni de afaceri considerați intangibili au acum dosare penale, deci Justiția este activă.

Cum rezistă sistemul în fața acestor declarații și presiuni?

  • Danileț: Adevărul trist este că în România corupția este extinsă la nivelul tuturor instituțiilor publice. Este datoria noastră să rezistăm, procurorii și judecătorii au de-a face cu dosare cu oameni importanți. Sunt forme de reacție în presă prin care se încearcă atacarea judecătorilor. Un atac de acest gen a fost declarația premierului cu privire la inculpatul Năstase. Legea prevede că plenul CSM să aibă o reacție în cazuri de acest fel. CSM  a cerut ca Inspecția Judiciară să verifice toate declarațiile premierului în legătură cu acest caz și să se verifice dacă declarațiile legate de dosarele care stagnează sunt adevărate. Ar trebui să fie înlăturate suspiciunilor legate de faptul că procurorii și judecătorii fac dosare numai politicienilor din anumite partide. Justiția condamnă infractori, pe mine nu mă interesează din ce partid fac parte. Avem deja în Justiția română generații tinere, extrem de bine pregătite, care nu au crescut în sistemul comunist. 

Ieri s-a petrecut un alt episod. Domnul deputat PC Gheorghe Coman a fost reținut ieri la Urziceni, el fiind cercetat penal pentru luare de mită - 3.000 de lei. Domnule Fenechiu, vorbiți cu colegii cu probleme penale din Parlament? Ce reacții au?

  • Fenechiu: Majoritatea iau în calcul varianta unui dosar politic. Aceasta este tema majoră. Imunitatea nu mai este o pavaza pentru parlamentari, când ea fost gândită presa nu era ca astăzi, oamenii nu erau atât de interesați și orice explicație dată savant a ținut. Această stupidă reglementară trebuie votată pentru a se da un mesaj pentru a demonstra că parlamentarii nu se protehează de Justiție.
  • Danileț: Parlamentarii au această imunitate politică pentru declarațiile poltice sau pentru modul în care votează, dar nu va fi niciodată anchetat un parlamentar pentru aceste lucruri.
  • Fenechiu: Trebuie să aveți în vedere atunci când un avocat se exprimă în spațiul public. Presa primește informații legate de dosare, se face un material care nu este în consonanță cu probele de la dosar, iar avocatul luptă pe toate planurile. Presa exagerează uneori și e bine să fie rezervată.

Aș vrea să comentăm o declarație a premierului în legătură cu legea amnistiei și grațierii: ”Ani de zile din cauza celor care ne-au condus am fost în genunchi în Europa și cred că acum trebuie să stăm în picioare și să știm exact care ne este locul, să fim respectați, așa cum îi respectăm pe toți. În 2014, România trebuie să existe în sfârșit în Europa. Va fi o altă Comisie Europeană, va fi un alt Parlament European, un alt președinte al Consiliului European, contăm și noi într-adevăr în Europa, nu doar să stabilim interesele personale ale președintelui sau ale altcuiva și să le vindem pe prețuri foarte mici". Va fi reluată ofensiva asta?

  • Fenechiu: Un aspect ține de majoritatea parlamentară. Ministerul Justiției trebuie să vină să spună dacă pentru anumite infracțiuni, ușoare sau economice, nu de corupție, se impune luare unei astfel de hotărâri. Nu trebuie luate decizii noaptea, de pe-o zi pe alta, nu pentru infracșiuni grave de corupție. USL și Ponta vor fi în fața unui test de maturitate în legătură cu acest proiect.
  • Danileț: Necesitatea unei astfel de legi este o voință politică. CSM a avizat negativ acest proiect de lege. Declarațiile despre care vorbim sunt politice, dar aș vrea să spun că declarațiile politice legate de Justiție nu sperie procurorii și judecătorii.

”Evenimentul zilei” este difuzată pe B1 TV în fiecare luni, miercuri, joi și vineri, de la orele 11:00. După emisiune puteţi participa la dezbatere pe evz.ro, în secţiunea de comentarii a articolului. CLICK PE COLAJ PENTRU A VEDEA ARHIVA EMISIUNILOR:

Citiţi mai mult:
  • TRAIAN BĂSESCU, la EVZ TV: Nu exclud organizarea unui REFERENDUM pentru Parlament UNICAMERAL odată cu prezidențialele
  • EVZ TV. "Temerea este că USL are un plan B"
  • Evenimentul zilei TV: Laura Ştefan: "Nu ceri arestarea cuiva ca să primești un răspuns peste 10 zile. Asta arată cât de strâmbă este legea"
  • EVZ TV. "Evident că Băsescu nu va ieşi de pe scena politică"
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
  • Traian Băsescu îi cere "imperativ" lui Victor Ponta SĂ NU MAI ATACE justiția
  • UNGARIA are strategie de CUMPĂRARE a terenurilor agricole din TRANSILVANIA
  • Cătălin Predoiu divulgă cum negocia Crin Antonescu trecerea legii privind amnistierea unor fapte penale

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • CREATURA filmată pe tot mapamondul. Dovezi că MONSTRUL există? / VIDEO
  • EMOŢIONANTĂ: Povestea NEFERICITĂ a uneia dintre cele mai SEXY blonde
  • Povestea bărbatului care se crede IISUS HRISTOS și pe care îl urmează SUTE DE FEMEI | GALERIE FOTO