Evenimentul Zilei se alătură campaniei "21 decembrie - Vino alături de Traian Băsescu!". Ziua are dublă semnificaţie - duminică, 21 decembrie, românii sărbătoresc 25 de ani de când au scăpat de regimul comunist, dar este şi este ziua în care preşedintele României, Traian Băsescu, îi predă mandatul lui Klaus Iohannis. Solidari cu şeful statului, oamenii au creat un eveniment pe reţelele de socializare, unde îi invită pe toţi cei care doresc să fie alături de Traian Băsescu în ziua în care va pleca de la Cotroceni.
Mircea Olaru a postat pe Facebook un mesaj prin care îi roagă pe cei care l-au votat şi susţinut pe Traian Băsescu să fie alături de el în ultima zi de mandat, scrie Reporter Virtual. Solicitarea cetăţeanului vine la câteva ore după ce, potrivit unui sondaj INSCOP realizat la comanda ziarului Adevărul, actualul şef al statului este cel mai bun presedinte dupa ’89.
Traian Băsescu e preferat mai degrabă de cei sub 50 de ani, în vreme ce 32% dintre repondenţii peste această vârstă îl preferă pe Ion Iliescu. Emil Constantinescu e foarte prost văzut mai ales de cei între 18-30 de ani, care sub mandatul său erau copii, adolescenţi sau chiar bebeluşi. Numai 13% dintre aceştia îl preferă pe fostul candidat al CDR, mai puţini decât pe Ion Iliescu (15,5%). Constantinescu obţine un scor ceva mai bun doar printre cei între 31 şi 50 de ani, aproape un sfert dintre aceştia considerând că a fost cel mai bun lider post-decembrist.
Iniţiativa lui Mircea Olaru nu este singulară. Doru Coliu, un român stabilit în Spania, a scris pe Facebook, în 24 noiembrie, că îşi doreşte ca oamenii să-l susţină pe Băsescu după temrinarea mandatului. "Propun ca pe data de 22 decembrie să iasă lumea în stradă în semn de solidaritate cu cel care a pus România pe drumul cel bun, cu cel care a întregit România, cu cel mai mare Președinte pe care l-a avut vreodată România: Traian Băsescu=Respect!!!"
Despre acest subiect puteţi citi în editorialul Simonei Ionescu, publicat luna trecută.