EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII: Dialoguri despre iubire

Ethan Hawke şi Julie Delpy se reîntâlnesc în „Înainte de apus” ca să afle cum a rămas cu povestea lor de dragoste derulată cu aproape un deceniu în urmă.

Jesse (Ethan Hawke), un scriitor american, şi Celine (Julie Delpy), o franţuzoiacă angajată a unei companii de protecţie a mediului, se întâlnesc la Budapesta şi trăiesc o poveste intensă de dragoste. Cum se întâmplă adesea, drumurile celor doi se despart la scurt timp, în ciuda nevoii acute pe care o simt unul faţă de celălalt.

La nouă ani după această întâmplare, cei doi se reîntâlnesc la Paris. Jesse tocmai îşi lansează o nouă carte. Ceva mai maturi, încă marcaţi unul de amintirea celuilalt, ei au la dispoziţie doar câteva ore de petrecut împreună, până când avionul decolează. În tot acest timp, cei doi încearcă să afle dacă dragostea lor mai are putere, chiar dacă Jesse este acum însurat şi are un băiat.

Drumul maturizării

„Înainte de apus” (2004) continuă conversaţia începută în filmul „Înainte de răsărit” (1995), al aceluiaşi regizor, Richard Linklater, cu aceeaşi actori în rolurile principale. Jesse şi Celine au trecut de 30 de ani, au responsabilităţi, familii şi nu mai simt emoţiile din urmă cu nouă ani, când totul părea posibil.

Scenariu în trei

Filmul „Înainte de Apus” a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun scenariu. De remarcat e că cei doi actori sunt coscenarişti, alături de Richard Linklater. Mai mult, Jolie Delpy nu s-a mulţumit numai cu a juca în această producţie, ci a şi interpretat trei piese care au intrat pe coloana sonoră a filmului.

Tehnica de filmare dă în permanenţă privitorului senzaţia că totul se petrece în timp real. Astfel, camera îi însoţeşte pe protagonişti pe străduţe, în cafenele, prin parcuri, acele locuri unde iubirea dintre ei se broda, pas cu pas, în urmă cu aproape un deceniu.

MIERCURI, 22.00, Pro Cinema