Dacă tastezi numele comunei argeșene Berevoiești, pe Google, mai toate referințele sunt recente, despre țiganii stăpâni de sclavi care au fost luați cu mascații, în vara anului 2017. Numai cei care citeau presa în anii ’90 își mai aduc aminte că numele măruntei așezări, de lângă Câmpulung Muscel, are și o altfel de rezonanță.

În mai 1991, avea să fie deconspirată o operațiune secretă a proaspătului SRI – în fapt clona vechii Securități – prin care noii securiști încercau să-și șteargă urmele. O gafă a unui colonel SRI avea să ducă la cea mai mare „bombă” de presă de după evenimentele din decembrie ’89. În loc să dea la topit un camion burdușit cu documente strict-secrete, acesta le-a îngropat, după ce a încercat să le ardă, într-o râpă de lângă Berevoiești.

Legendarul ziarist Petre Mihai Băcanu a povestit, pentru EVZ, aventura sa din mai ’91

Ghinion! Operațiunea a fost deconspirată de un cioban și, apoi, de un profesor care i-a dus o parte dintre hârtiile salvate lui Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului România liberă. Băcanu, împreună cu o echipă de jurnaliști din redacția sa, a mers la fața locului și a început să sape. Ce a găsit acolo l-a îngrozit. Pe lângă delațiuni și rapoarte de pe timpul comuniștilor, care vizau de la fețe bisericești, până la dizidenți mai mult sau mai puțini cunoscuți, Băcanu și reporterii săi au recuperat acte care demonstrau, fără echivoc, că SRI-ul făcea, ca vechea Securitate, poliție politică. Mai exact, facsimilele dezgropate din viroaga de la Berevoiești arătau cum erau supravegheate îndeaproape partidele politice din opoziție, spre beneficiul noii puteri instalate la putere după înlăturarea comuniștilor. Plus implicarea serviciului secret în Mineriada din 13-15 iunie 1990, de la București.

Intoxicarea cu documente false

Proaspăt eliberat din pușcărie, unde a stat în detenție ca deținut politic, Petre Mihai Băcanu s-a întors în redacția României libere (RL) unde a fost instalat de colegii săi în funcția de director. Foarte repede, ziarul său s-a poziționat în opoziție, contra noii puteri, și a devenit principalul vârf de lance în ceea ce privea deconspirarea vechilor și noilor securiști. Pe lângă investigațiile jurnaliștilor, la redacție parveneau tot felul de acte despre Securitate. „În 1990 aveam multe documente despre Securitate. Da’ nu cine știe ce… Cred că mai mult ce voiau securiștii să ne strecoare… Noi, însă, nu aveam expertiza diferențerii documentelor autentice față de cele contrafăcute”, e sincer Petre Mihai Băcanu.

Practic, povestește venerabilul jurnalist, la redacția RL veneau constant așa-numitele „plicuri albe”: „Venea un curier și lăsa la secretariat un plic alb fără nimic scris pe el. Mi-a luat un timp până să realizez că veneau dinspre SRI. Apogeul a fost momentul în care am primit niște acte despre Sorin Roșca-Stănescu și Florin Gabriel Mărculescu, prin care se arăta că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am avut ce să fac… I-am dat afară… Mi-a părut rău după aceea…”, rememorează Băcanu. S-a revanșat față de Roșca-Stănescu câțiva ani mai târziu: „ Proiectul ziarului Ziua, unde el a fost director, îmi aparține și a fost o reparație față de el”.

Rapoarte referitoare la Biserică și oameni de cultură

Un an mai târziu, în toamna lui 1990, a venit la redacția RL un profesor din Argeș care i-a înmânat lui Băcanu mai multe documente care ar fi provenit de la fosta Securitate: „El le avea de la un cioban din Berevoiești care a văzut pe marginea gârlei satului cum se descărca, din niște basculante, steril de mină, un pământ amestecat cu turbă. Numai că baciul văzuse la marginea sterilului basculat niște hârtii. Le-a adunat și i le-a dat dascălului. Profesorul era un om informat și știa că noi ne «ocupăm» de fosta Securitate”.

Băcanu le-a citit cu atenție și s-a hotărât să le publice, în serial, cu facsimile: „Erau cu precădere documente de urmărire în domeniul cultelor religioase și al culturii. Printre numele identificate îmi amintesc de Adrian Păunescu și de un episcop catolic. Nu mai știu bine…”. Numai că, pînă să le publice în ziar, Petre Mihai Băcanu s-a dus să investigheze zona, împreună cu cîțiva reporteri. N-au intrat prin sat, au ocolit muntele și a ajuns la viroaga indicată de cioban. Acolo, ghinion: „Pământul era înghețat, că era sfârșitul lui noiembrie. Nu se putea face nimic. Așa că m-am hotărât să public ce aveam, dar fără să spun sursa și să revin la primăvară”.

Groapa lui Băcanu de la Berevoiești

SRI-ul a luat foc când au văzut ce apărea în RL. Într- o noapte, biroul lui Băcanu a fost spart și i-au cotrobăit peste tot. „N-au găsit nimic, că dusesem toate hârtiile în altă parte!”, râde bătrânul gazetar. Toată iarna ’90-’91 au fost publicate în ziarul lui Băcanu mare parte dintre acte. Nimeni din serviciile secrete nou înființate, dar cu aceeași ofițeri, nu au realizat care este proveniența documentelor. „Am așteptat dezghețul și, pe 18 mai 1991, înarmați cu lopeți, cazmale și târnăcoape, împreună cu câțiva colegi, am descins la Berevoiești cu un microbuz. Noi ne piteam pe lângă banchete, să nu fim văzuți, da’ auzeam babele ieșite la poartă cum comentau: «Uite, au venit cu ajutoare!»”, se amuză fostul director al RL. Ajunși la fața locului, ziariștii și-au dat seama că n-au cum să ia la lopată șapte basculante de steril. Au săpat un puț de un metru pe un metru până au dat de niște hârtii. Erau la vreo trei metri adâncime. Printre cei care au dezgropat „morții” Securității se numără, pe lângă Petre Mihai Băcanu: fotoreporterii Nicușor Stan și Alexandru Pikalski și jurnaliștii Cristian Botez, Tudor Artenie, Roxana Iordache Pascal, Ilie Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş.

Ziariștii au aruncat în aer SRI-ul

Petre Mihai Băcanu și procurorul Levanovici

Refuzul directorului unei fabrici de hârtie, începutul ghinioanelor pentru SRI

Băcanu povestește că au luat tot ce au găsit în puțul acela și că documentele erau toate după același calapod: „Surpriza totală a fost când am dat de acte despre PNȚCD și PNL! Da’ nu din perioada interbelică, ci din 1990! Am concluzionat, limpede, că poliția politică a continuat să funcționeze și după Revoluție!”. Ajunși la București, jurnaliștii au zvântat documentele. Pe 21 mai 1991, a apărut în RL un reportaj despre descinderea lor la Berevoiești însoțit de facsimile după documente „proaspete”, inclusiv despre cele referitoare la partidele istorice. „Virgil Măgureanu a luat foc și a bâlbâit o explicație cum că un colonel neghiob n-a respectat procedura de distrugere a arhivei clasificate”, își amintește cu plăcere Băcanu cum l-a umlit pe directorul SRI de pe atunci.

Ce se întâmplase, de fapt? După mineriada din 13-15 iunie 1990, în care minerii au devastat sediile partidelor istorice, dar și redacția RL, interzicându-i apariția câteva zile, un anume colonel SRI, Nicolae Bordeianu, speriat de „scheletele” din fișetele sale metalice, a decis să le distrugă. Dă detalii Petre Mihai Băcanu: „Ințial, el trebuia să le ducă la topit, la o fabrică de hârtie din Scăeni, Prahova. Era locul lor predilect pentru distrugerea actelor de care doreau să se dispenseze. Numa’ că, sătul de toanele securiștilor vechi și noi care îi perturbau activitatea, directorul fabricii l-a refuzat pe Bordeianu!”.

SRI-ul, furat de țiganii din Berevoiești

Refuzul curajos al directorului repectiv era justificat de faptul că, în timpul operațiunii secrete trebuia să golească toată fabrica de muncitori, ca să-și răstoarne sereiștii camionul cu hârtii care urmau să fie reciclate. „Nu le trebuiau martori. Și nu se pleca de acolo până când apa din bazin nu înghițea toate documentele!”, explică gazetarul cum se făcea „treaba mare”.

Colonelul Bordeianu se trezise în fața unui fapt inedit.

Avea un camion cu acte strict-secrete, care trebuiau distruse și nu știa ce să facă. Băcanu a aflat, ulterior, ce decizie a luat sereistul. „El s-a gândit că ar putea să-și rezolve sarcina de serviciu la el în sat. Că era de loc din Berevoiești. Au plecat cu camionul din Scăeni, după prânz, și au ajuns, spre seară, la Berevoiești. În camion se aflau șoferul, doi soldați și ofițerul. Odată ajunși, au tras la o rudă a lui Bordeianu. Camionul a rămas singur pe uliță, nepăzit. Băieții s-au încins cu țuică de Pitești, planificânduși ca, de dimineață, să arunce exploziva încărcătură într-o viroagă. Numa’ că, peste noapte, niște țigani, crezând că în cei 82 de saci din mașină sunt «ajutoare», au tăiat prelata și au furat câțiva saci. Au fost dezamăgiți de captură, da’ n-au aruncat-o”, râde ziaristul

Cum poate un oier deturna o operațiune strict-secretă

Dimineața, mahmur, colonelul, fără să-și dea seama de lipsa din gestiune, s-a dus la marginea satului, spre munte, a basculat marfa și i-a dat foc. Atât doar că documentele refuzau să fie incinerate așa ușor. Petre Mihai Băcanu se distrază copios: „Erau dosare închise, bibliorafturi, plus biblii și alte acte bisericești. Ardeau foarte încet și superficial. Îngrozit de situație, Bordeianu s-a dus la o mină din apropiere și l-a constrâns pe directorul de acolo să deturneze șapte camioane cu steril pe care să le răstoarne peste resturile nearse. Acesta a fost momentul când operațiunea, care se vroia strict-secretă, a fost observată de oierul aflat la locul potrivit în momentul nepotrivit!”.

Acarul Păun: colonelul Bordeianu

În buna sa credință, oarecum naiv, Băcanu a crezut că se va face o anchetă la care presa, care dezvăluise toată mizeria securistico-sereistă, va avea acces: „Numai că procurorul Levanovici a tergiversat ancheta ani de zile și ne-am trezit și cu un dosar penal pentru noi, ziariștii, care în cele din urmă s-a soluționat cu neînceperea urmăririi penale”. Singura anchetă serioasă a fost făcută de o comisie senatorială: „Au preluat o parte dintre documente de la Parchet și au lipit, săracii, bucățelele de hârtie, ca pe un puzzle. Concluziile au fost devastatoare. Dar odată cu decesul președintelui comisiei, unu’ pe nume Enescu, totul a fost îngropat…”. În raportul final, terminat pe 16 octombrie 1992, se scrie, printre altele: „Niciunul din cadrele Securităţii, implicate direct sau indirect în cazul Berevoieşti, nu a mărturisit adevărul”. Precum şi: „Cazul Berevoieşti a fost un moment din multele acţiuni de destabilizare şi diversiune ale perioadei de după Revoluţie”. Virgil Măgureanu a fost doar nevoit să recunoască faptul că în „Afacerea Berevoiești” a fost implicat SRI-ul, dar a dat vina exclusiv pe colonelul Bordeianu. Băcanu zâmbește: „P-ăsta nici măcar nu l-au dat afară. L-au «rotit», adică l-au mutat, să i se piardă urma”.

Procurorul Mircea Levanovici: „N-am avut militari să sape. Am beneficiat de efortul ziariștilor”

Procurorul Mircea Levanovici, unul dintre oamenii de casă ai SRI, a declarat, în 2011, pensionar fiind, că: „A fost un caz ca oricare altul, dar, totodată, foarte ciudat. Nu am avut mijloacele necesare să fac cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care solicitasem, de exemplu, militari care să sape în groapă, şi nu primisem. În cele din urmă, am beneficiat şi eu de efortul ziariştilor. Mai mult. Îmi amintesc că documentele ridicate de acolo le-am transportat la locul de depozitare cu camionul „României libere”, iar pe sigiliul pus pe uşa camerei respective am semnat şi eu și domnul Petre Mhai Băcanu”.

Generalul Dan Voinea: „Am predat toată arhiva Parchetului Militar”

Toate documentele se află și astăzi în arhiva Parchetului Militar General. Generalul Voinea, care s-a ocupat și el de caz, a declarat, tot în 2011, pentru ziarul „Timpul”: „Eu am primit documentele de la comisia Parlamentară care s-a ocupat de Berevoieşti. Mai apoi, toate acestea au fost conexate la Dosarul «Mineriadelor». Din păcate, nefinalizat. Ulterior, am microfilmat şi clasificat fiecare fragment recuperat de la Berevoieşti. O muncă de aproape doi ani. În 2008 (deci dupa 17 ani de «studiu» – n.a.), eu am predat toată arhiva la Secţia Parchetelor Militare, dar am înțeles că o parte din dosare au ajuns şi la nişte procurori civili. Nu cunosc amănunte despre acest lucru. Este păcat că acele evenimente de la Berevoieşti, ca şi altele postdecembriste, cu o mare încărcătură criminală şi de o mare importanţă istorică, nu au putut fi elucidate”.

Băcanu: „A fost rezultatul perseverenței unei redacții întregi”

„Cazul Berevoiești” a reprezentat prima mare lovitură de presă de după Revoluție. Petre Mihai Băcanu revine în prezent: „Astăzi i s-ar fi spus «Bombă de Presă» și ar fi fost dezbătut săptămâni la rând pe toate televiziunile. Atunci, în mai 1991, până și TVR, cât era ea de aservită puterii, s-a văzut nevoită să dea câteva secvențe. N-a fost neapărat un pont, un noroc jurnalistic, ci rezultatul perseverenței unei redacții întregi în a dovedi că noile structuri ale SRI erau erau o continuare a fostei Securități”. Petre Mihai Băcanu este mai mult decât modest. De la Berevoiești-1991 încoace un a existat un caz mai limpede că SRI face poliție politică. Dar prezentul ne surprinde întodeauna, nu-i așa?

O dezvăluire pentru întreaga presă

Articolul a apărut în numărul din 21 mai 1991 al RL. În ziua în care Petre Mihai Băcanu a publicat toată tărășenia a aranjat, chiar în redacția României libere, o conferință de presă în care a oferit și alte detalii. La eveniment au participat peste o sută de ziariști, mulți dintre ei străini. „I-am invitat pe toți să vină într-o mini- excursie, la Berevoiești. I-am dus cu două camioane apte să urce panta aia noroioasă. Ajunși acolo, am dat de procurorul militar Mircea Levanovici care, împreună cu trei soldați înarmați, păzea groapa noastră. Ne-a interzis să mai dăm cu cazmaua. L-am ignorat și ne-am apucat iar de excavat. De data asta erau peste o sută de ziariști, că nu doream să țin imensa dezvăluire doar pentru RL, ci s-o afle toată presa și toată lumea!”, rememorează Băcanu. Procurorul Levanovici nu avea, practic, ce să facă. Nu putea să-i împiedice și nici să-i împuște. Era neputincios. Bărbații în putere săpau și femeile sortau documentele și le puneau la uscat, pe iarbă. Însuși Băcanu a dat la lopată. Imaginile cu el aflat în groapă a făcut înconjurul lumii. Culte și Cultură Disperat că-și pierde obiectul muncii, procurorul Mircea Levanovici i-a propus lui Băcanu un „târg”. Adică, documentele măcar să fie inventariate. De bună credință, ziaristul acceptă: „Ziariștii văzuseră ce era de văzut și le fotografiaseră. Mai mult, ziariștii străini i-au găsit pe țiganii care furaseră sacii cu acte și le cumpăraseră de la ei!”.

Băcanu își mai amintește că într-unul dintre documente se relata, de către un securist care îl fila pe Andrei Pleșu, la casa lui Constantin Noica de la Păltiniș, că: „În acest moment, Andrei Pleșu se află în curte și dă cu mătura”. De amintit este că Bordeianu se ocupa de așa-numita secție „Culte și Cultură”. În alte documente găsite la Berevoiești, cu sigla SRI pe ele, se regăseau alte dovezi despre alte personalități urmărite de securiștii vopsiți în sereiști: Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu și Ştefan Augustin Doinaş.

Te-ar putea interesa și: