Eveniment cultural de excepție, la Constanța. “Ovidius in love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit”, în regia lui Alexander Hausvater

Eveniment cultural de excepție, la Constanța. “Ovidius in love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit”, în regia lui Alexander Hausvater

Actorii Teatrului de Stat din Constanța repetă zi de zi pregătindu-se pentru cel mai importat act cultural din 2017 când de-a lungul anului s-au organizat zeci de evenimente în memoria poetului Publius Ovidius Naso de la a cărui moarte s-au împlinit 2000 de ani. Potrivit organizatorilor, „Ovidius in love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit”, în regia lui Alexander Hausvater va reprezenta un eveniment şi pentru întreaga lume teatrală românească.

Alexander Hausvater şi echipa sa din Teatrul de Stat Constanţa pregătesc un spectacol prin care constănțenii îl vor cunoaște „de-adevăratelea” pe cel ce le-a întemeiat cultural oraşul. “Nu va fi un spectacol doar pentru intelectuali, ci unul pentru toată lumea, pentru că teatrul veritabil, este o sărbătoare pentru oameni”, transmit reprezentanții teatrului. Există un roman valoros, premiat internaţional, scris de un constănţean prin adopţie, profesorul şi scriitorul Marin Mincu, fondator al Universităţii „Ovidius”, roman ce tratează exact această temă, ilustrată şi de titlu – „Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidius”.    Programarea primelor spectacole în 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie va marca şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României, dar va avea şi rolul de a-l comemora pe profesorul Marin Mincu. Echipa artistică implicată în proiectul “Ovidius in love” este formată din vârfuri ale scenei româneşti. Alături de regizorul Alexander Hausvater, care a realizat dramatizarea romanului, scenografia este concepută de Maria Miu, iar muzica este compusă de Mircea Kiraly, cunoscut ca membru al formaţiei „Compact”, dar şi compozitor a peste 70 de muzici originale de teatru.  Coregrafia este semnată de András Lóránt, iar Lucian Moga, expertul în light design.  Ovidius in Love” a obţinut cel mai mare punctaj în concursul organizat de Primăria Constanţa pentru finanţarea proiectelor culturale cu tematica Bimilenar Ovidius.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News