Administratorul a şase farmacii şi soţia acestuia au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzaţi că au produs un prejudiciu de peste 10 milioane lei, prin achiziţii fictive de medicamente.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, bărbatul este acuzat că, în calitate de administrator de drept şi de fapt al unui număr de 6 societăţi comerciale (farmacii), împreună cu soţia sa, administrator de drept pentru 3 dintre societăţile comerciale respective, în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014, prin intermediul, în interesul şi în numele celor 6 farmacii, ar fi înregistrat în actele contabile facturi fiscale reprezentând achiziţii fictive de medicamente, livrări intracomunitare fictive de medicamente şi cheltuieli fictive, mai precizează sursa citată.
Prejudiciul creat statului român este estimat la 7.372.602 lei
Administratorii sunt acuzaţi că nu au întocmit facturi fiscale pentru avansuri încasate. În urma activităţilor ei ar fi creat un prejudiciu bugetului de stat de 7.372.602 de lei.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză, cu un prejudiciu total de 10.592.456 lei.
Bărbatul mai este acuzat că a întocmit în fals o factură fiscală reprezentând o achiziţie fictivă de medicamente (41 de cutii "Sutent" de 50 mg) şi a predat organelor de poliţie o declaraţie pe care a atestat-o ca fiind conformă cu originalul, declaraţie care avea inserată operaţiunea de vânzare a 41 de flacoane de "Sutent" doar pe copia predată organelor de poliţie.
În cursul efectuării urmăririi penale, procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare. Cazul se adaugă infracțiunilor într-o perioadă când sistemul medical românesc și internațional sunt foarte încercate. O parte a populației continuă să aibă serioase rețineri în privința corectitudinii la ghișeul farmaciilor.