Evaluarea Națională. Variante de subiecte la limba română. Cum se desfășoară examenul

Evaluarea Națională. Variante de subiecte la limba română. Cum se desfășoară examenul

Evaluarea Națională. Săptămână de foc pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia încep, luni, Evaluarea Naţională, examenele fiind susţinute în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

De la mijlocul lunii martie, când a fost decretată starea de urgenţă pe teritoriul României, elevii nu au mai intrat în sălile de clasă, toate cursurile desfăşurându-se, pentru prima oară, online.

Absolvenţii de gimnaziu şi de liceu care la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor avea temperatura peste maximul admis, vor fi în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu vor participa din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiuni speciale ale acestor examene.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere la liceu de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 - 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul despre Evaluarea Națională

Examenul de evaluare națională reprezintă modalitatea de evaluare a competențelor dobândite de elevi pe parcursul învățământului gimnazial.

Ce probe se dau la Evaluarea Națională 2020, clasa a VIII-a

Absolvenții claselor a VIII-a vor susține două examenel scrise la Evaluarea Națională 2020: la Limba română și la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.

Când au loc examenele la Evaluarea Națională 2020

15 iunie 2020: Limba şi literatura română

17 iunie 2020: Matematică

18 iunie 2020: Limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020

22 iunie 2020 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor

22 iunie 2020 (intervalul orar 16:00 – 20:00) și 23 iunie (intervalul orar 8:00 – 12:00):

Înregistrarea contestațiilor 23-26 iunie:

Soluționarea contestațiilor 27 iunie 2020:

Afișarea rezultatelor finale.

Calendar sesiune specială Evaluare Națională 2020 la clasa a VIII-a

Sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020 la clasa a 8-a este organizată pentru elevii afectați de pandemia COVID-19 care nu au putut participa la prima sesiune de examene.

22-26 iunie 2020 – Înscrierea candidaților

29 iunie 2020 – Limba şi literatura română

30 iunie 2020 – Matematică

1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020, sesiunea specială

2 iulie 2020 (până la ora 12:00) – Afișarea rezultatelor

2 iulie 2020 (între orele 14:00 – 19:00) – Înregistrarea contestațiilor 4 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale.

Media generală obținută de candidații care susțin Evaluarea Națională intră în alcătuirea mediei de admitere în învățământul liceal de stat, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu. Metodologia și calendarul admiterii se aprobă prin ordin separat.

Variante de subiecte la Limba română. Acestea au fost date în sesiunea 2019-2020