Evaluarea Națională. Cum vor da examen elevii aflați în carantină

Evaluarea Națională. Cum vor da examen elevii aflați în carantină Elev. Sursa foto: Arhiva EVZ

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:

-Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;

Ne puteți urmări și pe Google News

-Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;

-Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).