Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, negociator-şef al PE pentru bugetul Uniunii Europene pe anul viitor a prezentat vineri, într-o conferință de presă, care sunt prioritățile bugetului propuse de el.
„Propunerea mea este să alocăm o pondere cât mai mare din bugetul UE în acele domenii care duc la creştere economică şi la generarea de locuri de muncă. Convingerea mea este că locurile de muncă sunt generate de sectorul privat, nu în sectorul de stat în primul rând. Iar datoria noastră este să folosim resursele publice limitate pe care le avem la dispoziţie astfel încât întreprinzătorii, sectorul privat, companii mici, IMM-uri să aibă încredere în economie şi să investească. De aceea propun alocarea unor sume cât mai mari pentru infrastructură, cercetare, inovare, (...) sporirea alocărilor pentru programe destinate IMM-urilor", a precizat Mureşan.
Eurodeputatul a adăugat că o altă prioritate este siguranţa cetăţeanului, fiind necesară alocarea de resurse pentru securizarea frontierele externe ale UE, precum şi pentru securitatea internă.
"Vreau să creştem sumele pentru ţările din Vecinătatea Estică. Avem în Vecinătatea Estică trei state care au semnat acorduri de asociere cu UE: Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. (...) Astfel, am propus sporirea alocărilor financiare pentru Georgia, Ucraina şi Republica Moldova. Sunt încrezător că CE va ţine cont de această propunere în proiectul de buget. Evident, bani la schimb cu reforme. Banii trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de ei, la oameni, nu la clasa politică", a subliniat Siegfried Mureşan.
"Nu vom uita nici de agricultură. (...) Vom aloca resursele financiare pentru a putea răspunde crizelor alimentare care ar putea să apară în UE", a punctat acesta.
EL a anunţat că susţine finanţarea din bugetul UE pe 2018 a programului "Discover EU" în cadrul căruia se acordă un abonament gratuit "interrail" pentru fiecare tânăr din Uniune, care împlineşte 18 ani şi doreşte să viziteze Europa.
"Mi-am asumat între priorităţile bugetului următorul proiect: acordarea fiecărui tânăr european care împlineşte 18 ani, gratuit şi finanţat de bugetul UE, a unui bilet de tren interrail, valabil 30 de zile, în 30 de state europene, membre UE şi câteva state din afară, astfel încât fiecare tânăr european care împlineşte 18 ani să poată călători 30 de zile gratuit în Europa finanţat din bugetul UE pentru a cunoaşte alte state europene, pentru a acumula experienţă internaţională. (...) Dăm tinerilor posibilitatea de a cunoaşte noi ţări, de a exersa limbi străine, de a acumula experienţă internaţională utilă în studiile următoare şi în găsirea unui loc de muncă", a explicat Mureşan.
Europarlamentarul a menţionat că toate priorităţile prezentate sunt acceptate de o majoritate a membrilor PE şi vor fi susţinute de principalele grupuri politice.
Comisia pentru buget a Parlamentului European ar urma să adopte prioritățile luni, iar în 13-16 martie plenul PE să adopte o rezoluție.
Valoarea estimată a bugetului este între 155 și 160 de miliarde de euro.
"Este pentru prima dată când un membru PE din România devine raportor pe bugetul UE. După cum ştiţi şi din politica la nivel naţional, legea bugetului de stat este una dintre cele mai importante legi adoptate de-a lungul anului", a afirmat Mureșan.