Europarlamentarul PSD, Claudia Țapardel, a ATACAT DUR Comisia LIBE. „Se lovește în imaginea României pe plan extern”

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European s-a reunit luni seară, la Strasbourg, într-o „şedinţă extraordinară” pe tema situaţiei din România, inclusiv independenţa justiţiei

Eurodeputatul PSD, Claudia Țapardel, a afirmat că este "scandalos" faptul că, în ședința Comisiei LIBE din Parlamentul European, nu se mai dezbat protocoalele secrete și efectele lor asupra justiției și că tema principală este statul de drept în România.

"În calitate de europarlamentar al României, îmi exprim nemulțumirea față de presiunea uriașă care se face asupra țării noastre, prin cele două dezbateri legate de România într-o singură săptămână. Este o situație fără precedent care, din păcate, nu face decât să lovească în imaginea României pe plan extern. Este scandalos ce se întâmplă în Comisia LIBE, acolo unde inițial trebuia să aibă loc o dezbatere, de altfel necesară, despre protocoalele secrete și efectele acestora în justiția din România. În câteva ore, totul a fost schimbat, urmând ca membrii Comisiei Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European să discute, în prezența prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, situația din România dar din perspectiva independenței justiției și respectării statului de drept. Iar totul se face fără ca reprezentanții instituțiilor de la București să fie invitați pentru a prezenta poziția țării noastre", a declarat eurodeputatul PSD, Claudia Țapardel, într-un comunicat de presă, potrivit agerpres.ro

Aceasta a adăugat că dezbaterea din plenul Parlamentului European, în prezența premierului Viorica Dăncilă, ar fi fost normală dacă s-ar fi axat pe teme ca viitorul UE și proiectele foarte importante legate de preluarea de către România a Președinției Rotative a Consiliului UE.