Guido Reil a declarat într-un interviu că îi pare rău dacă a rănit sentimentele românilor cu afirmațiile sale. El a susținut că România nu are ce căuta nici în Schengen și nici în Uniunea Europeană. Chiar dacă regretă unele declarații, opinia sa a rămas aceeași.
Europarlamentarul german Guido Reil, care a comparat România cu Vestul Sălbatic și a spus că nu are ce căuta în Schengen și nici în Uniunea Europeană, spune acum că îi pare rău dacă a rănit sentimentele românilor. El a acordat un interviu în care a încercat să își explice afirmațiile, care au dus la un adevărat scandal în Parlamentul European.
Critici la adresa infrastructurii
Guido Reil, membru al partidului de extremă dreapta AfD a spus că a fost de multe ori în România în ultimii ani. O singură dată însă în 2022 și doar în tranzit.
„Am fost în România o singură dată, anul acesta, în martie, când am venit din Ungaria și m-am dus spre Ucraina. Au fost cam 600 de kilometri prin Munții Carpați. Din punct de vedere al peisajului a fost foarte, foarte frumos. E un potențial incredibil.
Infrastructura din România arată diferit, comparativ cu cea din Ungaria, de care am fost surprins pozitiv. Și unele străzi din Ucraina arată mai bine decât cele din România, unde infrastructura părea săracă.
Dar trebuie să spun și ceva pozitiv: în Carpați, rețeaua de telefonie mobilă a funcționat mai bine decât pe autostrăzile din Germania. Pentru mine călătoria asta a fost și o aventură“, a spus Guido Reil.
Europarlamentarul a mai susținut că atunci când a acuzat România de corupție s-a bazat pe un studiu al Centrului pentru Democrație.
„În acest studiu se afirmă că, în ultimii zece ani, cam 15% din fondurile europene, adică 2 miliarde de euro, au ajuns la crima organizată. Nu s-au îmbunătățit multe în acești ani, ci s-au înrăutățit. Există multe rapoarte despre situația de la granița dintre Bulgaria și Turcia“, a mai spus europarlamentarul.
Scuze și nu prea
El susține că multe persoane din sud-estul Europei care au ajuns în orașul său natal sunt asistate social. Guido Reil a mai spus că îi pare rău dacă le-a rănit sentimentele românilor.
„Eu vin din Ruhrgebiet. Cândva a fost inima industriei din Europa, acum e una dintre cele mai sărace regiuni din Germania. Avem cei mai săraci copii, cei mai săraci oameni. Se migrează masiv. În orașul meu natal, acum au venit mulți oameni din sud-estul Europei și cauzează mari probleme. Sunt asistați social, cer alocații pentru copiii din țara natală sau pentru copii inexistenți. Am fost politician local din partea SPD și am tot semnalat problemele, dar nu m-a ascultat nimeni.
Cred că și regiunea mea e un Vest Sălbatic, pentru că trăim la limita subzistenței. Fiecare zi e mizerabilă. Se întâmplă chiar la mine acasă. Vreau să îmi cer scuze dacă am rănit sentimentele românilor. Îmi pare cu adevărat rău“, a mai spus Guido Reil, în interviul acordat pentru Libertatea.