Evenimentul Zilei > International > Europarlamentarul Carles Puigdemont, după ce a fost eliberat din închisoare: „Spania nu pierde niciodată ocazia de a fi ridicolă”
Europarlamentarul Carles Puigdemont, după ce a fost eliberat din închisoare: „Spania nu pierde niciodată ocazia de a fi ridicolă”

Europarlamentarul Carles Puigdemont, după ce a fost eliberat din închisoare: „Spania nu pierde niciodată ocazia de a fi ridicolă”

Judecătorul italian l-a pus în libertate pe europarlamentarul independentist, care va trebui să meargă în Sardinia pe 4 octombrie pentru a depune mărturie în fața Curții.

Fostul președinte al Generalității și liderul partidului Junts (Împreună pentru Catalonia), Carles Puigdemont, a fost eliberat vineri după-amiază din închisoarea Giovanni Bachidu din Sardinia.

Însoțit de Laura Borras, președinta Parlamentului, și de consiliera pentru Acțiunie externă, Victòria Alsina, Puigdemont s-a adresat celor prezenți în afara închisorii: „Am crezut întotdeauna că (arestarea) se poate întâmpla, dar am știut și cum se poate termina, pentru că decizia Tribunalului General al UE este foarte clară și astăzi s-a văzut. Spania nu pierde niciodată ocazia de a fi ridicolă”.

Judecătorul italian al Curții de Apel din Sassari a decis eliberarea fostului președinte al Generalității. Judecătorul îl cheamă să depună mărturie în Sardinia pe 4 octombrie și are libertate de mișcare, astfel încât să se poată întoarce la Waterloo, unde locuiește de câțiva ani, de când a fugit din Spania.

Europarlamentarul independentist, care este condamnat de justiția spaniolă din data de 29 octombrie 2017, a afirmat că a fost tratat „fenomenal” în închisoare și că toți oficialii și polițiștii au fost foarte „prietenoși și profesioniști”.

Într-o postare pe contul său personal de Twitter, pe care o însoțește cu o fotografie a momentului în care a fost eliberat din închisoarea din Sardinia, Puigdemont asigură că „decizia Tribunalului General al UE este foarte clară”.

Joi seara a fost reținut de autoritățile italiene în conformitate cu mandatul internațional de căutare și arestare emis de Curtea Supremă. Arestarea a avut loc pe aeroportul din Alghero, unde europarlamentarul a călătorit pentru a participa la Reuniunea Internațională Adifolk și pentru a se întâlni cu președintele Sardiniei. (Rador)

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: