Aceasta în condițiile în care președintele Uniunii – l-am numit pe Dan Barna – a anunțat, la finalul săptămânii, că obiectivul Alianței USR-Plus este acela de a decide candidați comuni la alegerile prezidențiale, locale și parlamentare.

Frontul anti-PSD, victorios dar fărâmițat

Cu toate acestea, în realitate, cele două nominalizări expuse mai sus pun pe jar frontul anti-PSD, în contextul în care și Nicușor Dan – fostul lider al USR – și-a anunțat deja, pe Facebook, candidatura la Primăria Capitalei, solicitând susținerea USR, Plus și PNL, ceea ce este puțin probabil, având în vedere datele contextului. La rându-i, Ciprian Ciucu – consilier general al PNL – și-a anunțat și el intenția de a candida la Primăria Bucureștiului, fiind primul liberal care a intrat în cursa internă. Cu alte cuvinte, în pofida victoriei zdrobitoare de la alegerile europarlamentare, spectrul anti-PSD continuă să-și păstreze fărâmițarea. Aceasta și datorită faptului că, după victoria de pe 26 mai, liderii USR sunt convinși că pot câștiga primării de mari orașe și într-un singur tur.

Fanteziile Roxanei Wring

Dacă ex-ministrul tehnocrat a confirmat, încă din luna martie (într-o emisiune Rock FM), că este interesat de Primăria Capitalei, colega sa de alianță, Roxana Wring, și-a anunțat în acest weekend intrarea în competiția internă din partid. „Am fost întrebată despre candidatura la Primăria Capitalei. În primul rând, mi se pare normal și necesar ca USR și PLUS să aibă un candidat unic la București. Un astfel de candidat trebuie desemnat în mod transparent și democratic, într-o competiție deschisă tuturor membrilor. Bineînțeles că ar fi de dorit ca Opoziția să susțină un singur candidat împotriva Gabrielei Firea. Dar cred că este normal ca membrii USR și PLUS să decidă cine să fie acest candidat. Cei cărora li se datorează victoria în București trebuie să aleagă în mod democratic și transparent pentru cine vor să lupte în campania locală de anul viitor. USR și PLUS au luat împreună 41% în Capitală, adică 375.000 de voturi. Asta înseamnă cu 125.000 mai multe decât a luat Firea în 2016 și mai mult decât dublu față de cât a luat Nicușor Dan în alegerile locale de acum trei ani”, a scris Wring, care nu a uitat să își anunțe disponibilitatea pentru o astfel de competiție.

Trollată pe Facebook

„Îi respect și îi apreciez pe toți cei care și-au anunțat intenția de a candida împotriva Gabrielei Firea pentru funcția de primar al Capitalei. Mă număr printre cei care au anunțat deja că vor să intre în această cursă. Îmi doresc să câștig competiția internă, dar mai mult decât orice, îmi doresc ca Bucureștiul să câștige. Iar asta nu se va întâmpla decât cu un primar competent, susținut de o echipă serioasă, cu un program realist. Ceea ce sunt convinsă că ne dorim cu toții”, a conchis Roxana Wring. De notat că postarea de mai sus a fost trollată masiv de susținătorii lui Nicușor Dan, care acuză actuala Alianță că și-a uitat ctitorul.

Dan vrea alianță anti-Firea

Și Nicușor Dan și-a anunțat, miercuri, candidatura la Primăria Capitalei, solicitând susținerea întregii opoziții. „Nici USR, nici PLUS, nici PNL nu au luat vreo decizie privind candidatul pe care o să îl susțină la Primaria municipiului București. Eu cred că, imediat după ce se termină toată această nebunie cu probleme naționale, șefia Camerei Deputaților, moțiune de cenzură, eu cred că o să existe înțelepciunea ca Opoziția să vină cu un candidat comun la Primăria București și eu cred că sunt cel mai bun astfel de candidat”, a declarat Dan, la B1TV.

El a avertizat că actualul edil, Gabriela Firea, este greu de învins, chiar și în pofida victoriei opoziției la alegerile europarlamentare, și că doar o amplă alianță ar putea să ducă la acel punct, și anume ca primarul Capitalei să nu obțină un nou mandat.

Vrea candidaturi asumate

„Gabriela Firea este foarte greu de bătut, nici candidatul alianței, nici candidatul PNL nu poate să o bată singur. Singura posibilitate este ca Opoziția să aibă cu candidat comun. O să accepte alianța să sprijine candidatul PNL? Nu! O să accepte PNL să sprijine candidatul alianței? Nu! Atunci să sprijine un independent să caștige toată lumea”, a mai spus el. Totodată, referitor la o eventuală candidatură a lui Vlad Voiculescu din partea Alianței, Nicușor Dan susține că acesta este „un zvon pe care lumea l-a citit ca pe o candidură asumată. Nu este o candidatură asumată”. Vă amintim că Nicușor Dan a demisionat din USR în iunie 2017, dar în acest an a revenit în formațiune pentru ca Alianța USR-Plus să poată fi înregistrată la tribunal. Nicușor Dan a demisionat din nou din USR după ce formațiunea a fost înscrisă oficial. Deși nu se bucură de susținerea lui Dan Barna&Co, Nicușor Dan beneficiază de o largă susținere printre simpatizanții USR din București.

Ciucu, primul liberal interesat

Liberalul Ciprian Ciucu și-a anunțat primul (noiembrie 2018) intenția de a intra în cursa pentru Primăria Capitalei, înscriindu-se, în acest sens, în competiția internă din cadrul PNL. 15 noiembrie a reprezentat termenul limită de înscriere, dar este foarte probabil ca în această competiție internă să se mai anunțe, finalmente, niște nume. Ciucu se numără printre cei mai vehemenți critici politici ai primarului Bucureștiului, Gabriela Firea, totuși nu există nici o garanție că el va fi preferat, în ultimă instanță, de conducerea PNL. „Mi-am depus oficial candidatura pentru a primi sprijinul partidului meu de a intra în competiţia pentru Primăria Bucureştiului. Astăzi (15 noiembrie – n. red.) este termenul limită până la care toţi aspiranţii la funcţia de primar din municipiile reşedinţă de judeţ şi din sectoarele Capitalei trebuie să îşi depună candidatura internă. Până diseară voi afla dacă am contracandidaţi şi care sunt colegii liberali interesaţi să intre în competiţia electorală şi cu care pot face echipă. Salut orice posibilă competiţie, atât de necesară democraţiei interne”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

 

Te-ar putea interesa și: