Traian ungureanu, europarlamentar PNL, a lansat un atac dur la adresa USR, după ce a dispărut de pe listele propunerilor pentru un nou mandat.
După ce nu s-a mai regăsit pe listele niciunui partid pentru un nou mandat, fostul intelectual de casă al lui Traian Băsescu, europarlamentarul PNL Traian Ungureanu, pune tunurile pe PNL și USR, scrie Antena3.
„Cea mai nouă şi lăudată tentativă de civilizare a României a eşuat pentru că n-a existat. În locul ei: aceeaşi comedie care îngăduie mai departe barbaria, de data asta în varianta consensuală, virtuoasă şi agreată de administratorii externi.
Neavînd conţinut, victoria PNL şi USR nu poate fi atribuită şi nu aparţine nimănui. Ea nu va aduce la cîrmă oameni competenţi. De unde? Din micro haremul financiar-demagogic al PNL? Din ţarcul cu amatori înaripaţi ai galeşului conformist Cioloş? Şi atunci? Nu veţi fi surprinşi să aflaţi că răspunsul e: de nicăieri. După 30 de ani de impostură şi impostură reciclată rezultatul nu poate fi diferit. Fiind buni români şi urmînd un vechi obicei pompieresc local, am botezat acest colaps multiplu cu numele cele mai măgulitoare.
Aşa a apărut pretenţia obscenă după care am dat de libertate. Aşa am ajuns la divinizarea Diasporei, refuzînd să recunoaştem că celebrăm, astfel, expresia directă a eşecului nostru intern. Ne mîndrim cu incapacitatea de a ne proteja, măcar numeric, naţiunea. Ne ascundem în spatele unui export uman amar şi ne simţim bine delegînd agenda internă unei populaţii care trăieşte, de nevoie, în afara ţării. Existăm cu toţii într-o lume paralelă compusă din suma frustrărilor noastre amalgamate în alibiuri”, scrie Traian Ungureanu