În timp ce multe state rămân pe poziţii defensive, politica de deschidere a Germaniei forţează dezbaterea. Şi şocul fotografiei micuţului Aylan, mort la malul mării, a finalizat restaurarea acestei politici în Europa.

S-au făcut doi paşi importanţi în acest an în ceea ce priveşte chestiunea imigranţilor în Europa. Pentru primul pas a fost nevoie ca o mie de oameni să moară în cele trei naufragii care au avut loc între 12 şi 19 aprilie, urmate de multe alte morţi, lucru care a făcut ca realitatea cruntă să fie un fapt divers la mijlocul lunii august.

 În acest an, mai mult decât în cei precedenţi, imaginile au dus mai mult cu gândul la o catastrofă umană şi numărul imigranţilor, veniţi în Europa prin Mediterană (mai mult de 300.000, dublu faţă de 2014), ne aminteşte că suntem,  la nivel global, extrem de aproape de locurile aflate în război sau în crize de lungă durată, precum: Siria, Irak, Afganistan, Sudanul de Suf, Libia.

În timp ce guvernele, în special cel francez, au rămas prinse într-un limbaj şi o politică defensivă, dând impresia că vor să facă din Europa un club exclusivist, un posibil cerc închis al naţiunilor europene, şi deci, impunând o politică a indiferenţei faţă de lume, atât cetăţeni, cât şi asociaţii germane s-au mobilizat, aducând ajutoare spitalelor imigranţilor, fapt care nu a fost menţionat în cercurile politice sau în media.

În acest climat neliniştit se înscrie al doilea pas decisiv al anului 2015, în timp  ce Germania anunţa, la sfârşitul lunii august, decizia sa de a trata favorabil cererile de azil a 140.000 de sirieni, deja veniţi pe teritoriul ţării, decât să îi trimită pe aceştia înapoi în ţările lor, aşa cum o cere regulamentul privind azilul european (Dublin III) , astfel încât Germania urmează să primească în jur de 800.000 de cereri de azil în umrătorii doi ani.

E nevoie ca Angela Merkel să modifice deodată agenda şi mai ales discursurile altor ţări europene. Dând astfel un exemplu, însă fără să aştepte o decizie europeană, repunând în cauză chiar regulamentul european Dublin III, foarte injust pentru ţările de prim azil şi destul de crud  pentru imigranţi, însă cancelarul german trebuie să apeleze la respectarea demnităţii fiecărei fiinţe umane, pledând pentru o politică a contingenteţelor de refugiaţi şi să impună Franţei acest acord.

Germania a dat un semnal puternic ţărilor europene: a demonstrat că este totodată umanistă şi realistă în ceea ce priveşte persoanele pe care Europa le cataloghează drept indezirabile, fapt care  este un pretext pentru ca guvernele să arate frica de extrema dreaptă xenofobă. Totuşi, este face posibilă o atitudine pozitivă a acestora faţă de imigranţi.

Într-o manieră aproape uimitoare, în afara acestor luări de poziţie, este vorba despre tratarea chestiunii care a început să se inverseze: solidaritatea cetăţenilor şi asociaţiile au început să fie înţelese, auzite, le vedem relatate în presă şi pe reţelele sociale, partidele politice, la fel ca şi guvernele, au fost somate să spună ceva, orice, numai să se oprească din a aplica politica indiferenţei. Pentru toate aceste motive, anunţurile cancelarului german au suscitat un adevărat moment politic european: inversul fracturii pe care a cauzat-o acum o lună contra Greciei.

Apoi, fotografia unui copil mort pe o plajă din Turcia a arătat că fiinţa care zăcea sub valul indezirabilului a realizat ceea ce părea imposibil: declanşarea sentimentului de unitate şi solidaritate.

În mod evident, nimeni nu se înşeală cu privire la motivele economice şi demografice ale poziţiei germane. Însă rămân multe de făcut în Europa. E normal faptul că mişcările populaţiei s-au apropiat în iulie-august de Germania prin Balcani, de Ungaria şi Austria, şi au pus presiune, cerând un răspuns urgent din partea autorităţilor acestor ţări. Dar, dacă e un moment politic european, asta e din cază faptului că depăşeşte motive specifice.

Acţiunile există, la fel cum există fenomenul schimbării limbii vorbite în cele mai puternice state europene, capabile să dea startul.

Ceea ce arată în mod general status-quo-ul situaţiei este faptul că aceasta reprezintă o lecţie severă pentru Franţa, fiind responsabilitatea elitelor, aleşilor şi guvernanţilor în primul rău, de a defini un cadru de acţiune care brusc, de azi pe mâine, ar putea să ne facă să vedem în duşmanul nostru, egalul nostru uman.

Aş fi vrut să numesc acest articol «Merci Angela», pentru marcarea şi sublinierea acestui moment politic, însă micuţul Aylan, care pare că doarme în poziţia aceea în care dorm copiii de vârsta lui, iar  corpul îi este întors către mare pentru că nu a putut reuşi să ajungă la mal, la fel ca alţii, el a furat spectacolul.

Mulţi alţi sirieni, consideraţi clandestini nu pentru preamult timp,  vor deveni cetăţeni cu acte în regulă ai Europei. Rămâne să ne întrebăm de ce e nevoie ca un imigrant la o vârstă aşa de fragedă  să moară cu zile pentru a deveni eroul întregii umanităţi?

 Michel AGIER,

Liberation