Franţa, Germania şi Spania au creat un nou plan prin care să domine „cerul”. Reprezentanții acestor țări au semnat un acord pentru construirea până în 2040 a unui avion „invizibil” european, scrie Agerpres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, unul din cei mai importanți promotori ai proiectului, a asistat luni, în cadrul salonului aeronautic deschis la Le Bourget, lângă Paris, la dezvelirea unei machete, la scara 1:1, a avionului „invizibil”, aflat în centrul proiectului unui „sistem de luptă aerian al viitorului” (SCAF).

Ministrul francez Florence Parly şi omologii săi german, Ursula Von der Leyen, şi spaniol, Margarita Robles, au semnat, la standul companiei Dassault, acordul-cadru care „va structura relaţiile dintre cele trei ţări pentru proiectul SCAF”, destinat să înlocuiască aparatele actual Rafale şi Eurofighter la orizontul lui 2040.

Ministrul german a descris evenimentul care a avut loc luni drept: „o zi mare pentru uniunea de apărare europeană”.

Semnarea acordului marchează intrarea oficială a Spaniei în acest proiect, potenţial măr de discordie între Uniunea Europeană şi SUA, preocupate să-şi vândă în Europa produsele militare.

Te-ar putea interesa și: