Europa a intrat în febra măsurilor de austeritate

Italia a devenit ultimul stat UE care anunţă reduceri de cheltuieli. OECD recomandă guvernelor să adopte planuri credibile de consolidare a finanţelor şi să implementeze reforme structurale.

Guvernul de la Roma i-a avertizat ieri pe cetăţeni că vor fi nevoiţi să facă „sacrificii grele”, Italia devenind astfel ultimul stat european care anunţă un program de austeritate menit să reducă deficitul bugetar şi să restabilească încrederea în Zona Euro.

Este o cale bătută de alte state din eurozonă confruntate cu datorii publice mari, precum Irlanda, Grecia, Portugalia şi Spania, care au anunţat deja reduceri ale cheltuielilor bugetare. Noul guvern din Marea Britanie vizează măsuri similare, iar Germania va urma în scurt timp.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a publicat ieri ultimele sale previziuni economice, susţine măsurile de austeritate luate până acum, dar avertizează că datoria publică în ţările dezvoltate va creşte în continuare. OCDE se uită chiar şi spre prudenta Germanie şi apreciază că statul trebuie să consolideze bugetul, al cărui echilibru s-ar putea deteriora în acest an.

Organizaţia, care reuneşte cele mai bogate economii din lume, spune că statele ar trebui să publice planuri detaliate pentru consolidarea finanţelor, să reducă mai degrabă cheltuielile decât să crească taxele şi să sporească credibilitatea programelor de austeritate prin supunerea acestora spre o evaluare independentă, potrivit „Financial Times”.

Creştere economică timidă

Răspunzând întrebărilor privind efectul programelor de austeritate, economistul-şef al OECD, Pier Carlo Padoan, a declarat, pentru Reuters, că Zona Euro nu riscă să se confrunte cu o recesiune dublă, dar că statele trebuie să implementeze reforme structurale pentru a ameliora productivitatea.

Guvernele UE trebuie să-şi consolideze finan ţele, să combine aceste măsuri cu reforme ale sistemului de pensii, ale pieţei muncii şi să arate că pot lucra împreună, pentru a convinge pieţele, crede Padoan.

Previziunile OECD indică o creştere economică de 1,2% anul acesta pentru Zona Euro, mai optimistă decât cea a Comisiei Europene, de 0,9%. E însă mai mică decât cea de 3,2% previzionată pentru SUA. Există incertitudini considerabile privind ritmul revirimentului economic în Europa, crede OECD.

Motivele: datoriile publice excesive, programele de austeritate, creşterea şomajului, problemele legate de creditare şi expunerea băncilor. Devalorizarea euro poate fi benefică însă pentru exporturile europene către Asia şi America de Nord, apreciază economistulşef al OECD.

„Un euro mai slab pe termen scurt este o veste bună pentru economie. Această situaţie va favoriza exporturile zonei euro.“, PIER CARLO PADOAN, economist şef al OECD

ITALIA

  • Reducerea cheltuielilor bugetare cu 24 de miliarde de euro în perioada 2011-2012
  • Îngheţarea salariilor în următorii trei ani şi chiar reducerea acestora în cazul bugetarilor foarte bine plătiţi
  • Persoanele care au obţinut dreptul de pensionare vor fi nevoite să mai lucreze încă şase luni
  • Diminuarea fondurilor pentru autorităţile locale, care vor contribui cu 13 miliarde de euro la reducerea cheltuielilor bugetare

GRECIA

  • Reducerea deficitului bugetar de la 13,6% din PIB, în 2009, la 8,1% din PIB, în 2010
  • Îngheţarea salariilor până în 2014 Renunţarea la al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru bugetarii care câştigă lunar peste 3.000 de euro
  • Renunţarea la primele de Paşte, de Crăciun şi de vacanţă
  • Îngheţarea pensiilor în perioada 2010-2012
  • Creşterea TVA de la 21% la 23% Creşterea cu 10% a accizelor la carburanţi, ţigări şi alcool

SPANIA

  • Reducerea cheltuielilor bugetare cu 15 miliarde de euro în 2010 şi 2011 Scăderea salariilor din sectorul public cu 5% în 2010 şi îngheţarea lor în 2011
  • Îngheţarea pensiilor din 2011 Fondurile pentru investiţii vor fi diminuate cu 6 miliarde de euro
  • Renunţarea la unele beneficii sociale, precum plata a 2.500 de euro către familiile cu nou-născuţi
  • Reducerea deficitului bugetar de la 11,2% din PIB, în 2009, la 9,3% din PIB, în 2010.

PORTUGALIA

  • Guvernul de la Lisabona şi-a propus reducerea deficitului bugetar de la 9,4% din PIB, 2009, la 7,3% din PIB, în 2010
  • Diminuarea cu 5% a salariilor înalţilor oficiali guvernamentali
  • Creşterea TVA cu 1%, de la 20% la 21%
  • Creşterea impozitului pe profiturile de peste 2 milioane de euro ale companiilor, de la 25% la 27,5%
  • Adoptate pe 20 mai, măsurile vor intra în vigoare din iulie şi se vor aplica până la sfârşitul lui 2011

IRLANDA

  • Guvernul irlandez a fost nevoit să recurgă la trei bugete de austeritate consecutive, în octombrie 2008, aprilie 2009 şi decembrie 2010
  • Primele două bugete s-au axat pe creşterea taxelor, iar ultimul prevede reducerea cheltuielilor cu aproximativ 4 miliarde de euro, inclusiv ca urmare a scăderii salariilor în sectorul public
  • În următorii doi ani, autorităţile irlandeze şi-au propus să economisească încă 3 miliarde de euro

MAREA BRITANIE

  • Noua coaliţie de guvernământ a anunţat reduceri de cheltuieli în valoare totală de 6,2 miliarde de lire sterline (7,2 miliarde de euro) pentru 2010 şi 2011
  • Cel mai afectat departament guvernamental va fi cel al Afacerilor şi Inovaţiei, care va pierde 836 de milioane de lire sterline
  • Reducerea semnificativă a deficitului bugetar, care depăşeşte momentan 11% din PIB Amânarea unor proiecte guvernamentale, reducerea numărului agenţiilor guvernamentale şi a fondurilor pentru consultanţă