EURO 2020. Meciurile de la București se dispută cu 50 la sută din capacitatea Arenei Naționale

EURO 2020. Meciurile de la București se dispută cu 50 la sută din capacitatea Arenei Naționale

Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că s-a aprobat în ședința de guvern de miercuri mărirea procentului de ocupare a locurilor de pe Arena Națională.

În loc de 25 la sută, fanii care vor veni la București pentru Euro 2020 pot ocupa 50 la sută din capacitatea de 55.000 de locuri a Arenei Naționale. Astfel, se așteaptă ca peste 27.000 să asiste la partide.

„Trebuie să știți că ieri am aprobat în ședința de guvern 50% (n.r. - din capacitate) pentru meciurile de la Euro. Cred că este un pas uriaș și probabil că și organizatorii se vor folosi de aceste numere. Suntem deschiși. Cred că o să avem un eveniment super.

Este un eveniment istoric, poate marca efectiv viitorul sportului românesc. Mi-aș dori mai mult ca naționala României să facă niște pași istorici și să ne calificăm în viitor la turnee finale. Avem ce trebuie, poate trebuie să mai schimbăm câteva lucruri”, a spus Eduard Novak potrivit digisport.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Restricții de parcare în timpul EURO 2020

Primăria Capitalei a instituit multe restricţii de parcare  în zona Arenei Naţionale, în contextul desfăşurării meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal Euro 2020, transmite  prin intermediul unui comunicat de presă.

Restricţiile vor fi valabile pentru zilele în care au loc evenimentele sportive, precum şi în zilele premergătoare acestora, în vederea respectării măsurilor de siguranţă.

Astfel, în perioadele 12 iunie - 14 iunie, 16 iunie - 18 iunie, 20 iunie - 22 iunie şi 27 iunie - 29 iunie, interval orar 7,00-7,00, se interzice atât staţionarea, parcarea, cât şi accesul autovehiculelor în următoarele zone/străzi care fac parte din perimetrul de siguranţă:

- Trotuarul din bulevardul Basarabia, în sensul de mers dinspre bulevardul Chişinău înspre bulevardul Mihai Bravu;

- bulevardul Basarabia, bulevardul Pierre de Coubertin;

- strada Maior Coravu, strada Şerbănică Vasile;

- strada Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu şi Tony Bulandra);

- strada Vatra Luminoasă.

Rezidenţii cu locuri de parcare plătite pe str. Maior Coravu vor fi înştiinţaţi de către ADP Sector 2 în legătură cu asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menţionate mai sus, în parcarea Mega Mall, nivelul 2B.

„Având în vedere cerinţele de siguranţă impuse de organizarea evenimentului sportiv, maşinile care nu vor elibera zonele menţionate vor fi ridicate şi relocate în parcarea situată în rondul Pieţei Alba Iulia", menţionează PMB.

Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională

  • 13 iunie, Austria - Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
  • 17 iunie, Ucraina - Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
  • 21 iunie, Ucraina - Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
  • Optimi de finală: 1F - 3A/B/C (22:00, Bucureşti)