EURO 2008: Tararache despre români: „Sunt delăsători“

Pe scurt.

> Mihai Tararache, fost jucător în campionatul Elveţiei, a vorbit cu ziariştii din „Ţara Cantoanelor“ despre şansele echipei naţionale a României de a trece de grupe la Euro 2008. „Avem o cultură latină a jocului şi uneori suntem prea delăsători. Dacă lucrurile merg prost, există pericolul ca jucătorii să renunţe repede la luptă“, spune Tararache, care estimează că tricolorii au şanse de 50% să depăşească faza grupelor. „Românii au avantajul că merg la Euro ca outsideri. România poate bate Franţa în primul meci, iar cu Olanda am făcut egal în deplasare şi am învins acasă în preliminarii“, a spus fostul jucător dinamovist.

> Pentru antrenorii din Liga I, cantonamentele de vară sunt mai importante decât prestaţia echipei naţionale la Euro 2008. Majoritatea tehnicienilor ce activează în primul eşalon fotbalistic românesc nu vor fi prezenţi în tribune la meciurile României din Grupa C a Campionatului European. Doar Ioan Andone a declarat că FRF i-a trimis bilete pentru jocurile tricolorilor şi că va profita de ele. Eugen Neagoe, Răzvan Lucescu şi Nicolo Napoli vor fi prezenţi la o parte din meciurile de la Euro, însă pe cont propriu.

> Fredrik Ljungberg, internaţional suedez, va juca la Campionatul European din această vară cu o vestă care-i va proteja coastele. Fotbalistul de 31 ani a suferit luna trecută o accidentare în urma căreia nu s-a refăcut complet. „Învelitoarea mă va proteja de o eventuală lovitură care ar duce la agravarea accidentării“, a spus Ljungberg, a cărui prezenţă la Euro nu este pusă în pericol