Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a acuzat, sâmbătă, că în ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern, prin care sunt aprobate investiţii de un miliard de euro în domeniul culturii nu se precizează de unde provin banii, când vor fi alocaţi şi către ce obiective culturale vor fi direcţionaţi.
"Dacă până acum lansau vorbe în eter, acum au trecut la o propagandăînscrisă în ordonanţe de urgenţă, care cuprind prevederi golite de conţinut. În şedinta de Guvern de joi, premierul Viorica Dăncilă a anunţat emiterea unei ordonanţe referitoare la aprobarea “Programului de investiţii în domeniul cultural”. Ar fi vorba despre un miliard de euro pentru achiziţia de monumente istorice şi construirea de obiective culturale. Nicăieri în ordonanţă nu se prevede de unde vin aceşti bani, când vor fi alocaţi, despre ce obiective culturale este vorba. Se spune doar că va fi un program multianual (nu este cuprinsă nici măcar perioada în care se va desfăşura acest proiect)", a scris, sâmbătă, liderul PMP, Eugen Tomac, pe Facebook, preluat de Mediafax.
Acesta a cerut din nou demisia ministrului Culturii, George Ivaşcu, precizând că nu îi crede nimeni pe social-democraţi când susţin că banii vor fi folosiţi pentru investiţii în domeniul culturii. "În comunicatul Ministerului Culturii se spune că această ordonanţă este în acord cu strategia culturală votată la Congresul PSD. Cine să vă creadă că aceşti bani vor ajunge vreodată în investiţii pentru cultură? Actualul ministru, George Ivaşcu, s-a dovedit total incapabil să gestioneze Anul Centenarului, îngropând cel mai important eveniment din istoria României. Oare această ordonanţă nu este o diversiune ”culturală” pentru a ascunde incapacitatea ministrului Ivaşcu de a gestiona Centenarul? Oare nu se încearcă ascunderea sub preş a celui mai mare eşec de ţară, din ultima sută de ani? Istoria vă va condamna pentru înaltă trădare şi veţi trăi cu acest supliciu, peste veacuri. De aceea, poate nu este prea târziu, PMP cere, din nou, DEMISIA ministrului Culturii, Geoge Ivaşcu", a conchis Tomac.
Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul Culturii a fost adoptată în şedinţa de joi a Guvernului, potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Astfel, a fost aprobat în bugetul Ministerului Culturii, pentru implementarea programului, alocarea sumei de un miliard de euro, în baza căreia se pot încheia contracte de finanţare multianuale. Programul de investiţii în domeniul Culturii prevede finanţarea mai multor categorii de cheltuieli de investiţii:
a) achiziţia de imobile monumente istorice şi de bunuri culturale mobile clasate, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului, în condiţiile legii;
b) construirea de obiective culturale, reprezentând construcţii cu destinaţie culturală sau în care se desfăşoară activităţi în domeniul cultural, de informare şi de educaţie permanentă, se oferă servicii culturale de utilitate publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale şi a accesului la informaţie;
c) realizarea de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, definite la art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, înscrise în Lista monumentelor istorice, actualizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) realizarea de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a obiectivelor culturale cum ar fi biblioteci, muzee, centre culturale, instituţii de spectacole sau concerte, şi alte obiective cu destinaţie culturală.