Eugen Tomac, președintele executiv al PMP, și-a depus candidatura la președinția partidului. Acesta a precizat că va continua linia politică trasată de Traian Băsescu, politician de la care a învățat multe.
Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, și-a exprimat încrederea că echipa sa poate contribui la victoria dreptei asupra PSD la următoarele alegeri.
„La Congresul extraordinar al partidului din 16 iunie 2018, voi cere votul de încredere al colegilor noştri cu moţiunea “Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România!” Am învăţat politică de la cel mai bun, de la Preşedintele Traian Băsescu. Prin urmare, îmi asum responsabilitatea de a continua linia politică trasată de Președinte pentru modernizarea României. Avem responsabilitatea de a ne ridica la înălțimea așteptărilor românilor. Echipa alături de care plec la drum tocmai asta va face. Este acea echipă care va aduce un plus necesar în rândul forțelor de dreapta pentru a învinge PSD la următoarele runde de alegeri. Vom fi exact acei politicieni de care România are mare nevoie în acest moment”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
Acesta a precizat că Sănătatea, Educația, depolitizarea administrației și infrastructura vor fi priorități: ”Vom promova împreună o legislație a sănătății care să le ofere tuturor românilor acces la servicii medicale de calitate în spitale.
Educația va fi prioritate națională, cea mai sigură investiție în viitorul României. Vom promova, de asemenea, inițiative care să schimbe din temelie haosul din adminsitraţie şi să depolitizeze instituţiile publice. Vom readuce în actualitate marile proiecte de dezvoltare a infrastructurii din România”.