Eugen Teodorovici dă de PĂMÂNT cu Guvernul: Nu am arătat că suntem buni ADMINISTRATORI

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a admis, marți, că reformele făcute de actualul guvern nu au demonstrate că statul este un bun administrator în economie.

Ministrul Finanțelor Publice a anunțat că cel târziu în iulie va prezenta „mecanismul la care noi, ca stat, ne-am gândit pentru a crea în piață o concurență reală, corectă”, iar românii vor trebui să aleagă între Pilonul I și Pilonul II de pensii.

Românii vor avea posibilitatea să opteze între Pilonul I și Pilonul II de pensii, a arătat Eugen Teodorovici, fără a oferi alte detalii. „Nu vreau să mă antepronunț pentru că avem o discuție la nivelul Guvernului și vom ieși cu un pachet integrat și integral pe toate aceste măsuri”, a declarat ministrul de Finanțe.

Întrebat cum poate fi concurență între un sistem în care banii doar se acumulează și unul în care banii se și multiplică, Teodorovici a răspuns: „E undeva imposibil? Scrie undeva că nu poate avea statul o astfel de abordare? Și se acumulează, dar nimeni nu oprește ca, din ce se acumulează, o parte, pe același mecanism pe care să spunem Pilonul II funcționează, să am și acolo aceeași abordare”.

„Ne uităm la practica de până acum în care statul nu a demonstrat că a fost un bun administrator pe multe zone din economie. Este adevărat și asta, dar asta nu înseamnă că statul trebuie să fie condamnat la, să spunem, o etichetă de incapabil în a gestiona banul fie public, fie privat într-un mod judicios”, a continuat Teodorovici.

Ministrul a mai lăsat să se înțeleagă că românii care nu-și vor exprima opțiunea vor fi automat trecuți la Pilonul I de pensii.

În schimb, Teodorovici a refuzat să spună care ar fi suma care s-ar transfera de la Pilonul II la Pilonul I și nu a răspuns nici la întrebările legate de pensiile speciale, care nu sunt bazate pe principiul contributivității.