Un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis a fost lansat nu cu mult timp în urmă de Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta l-a somat pe președinte să respecte Constituția și să vorbească despre ceea ce se întâmplă în justiție. “Aștept un răspuns la următoarea întrebare foarte simplă și justificată: care este poziția, punctul de vedere față de ceea ce se întâmplă astăzi în justiție? Pe urmă, putem vorbi de pensii şi salarii”, a spus Teodorovici.
”Avem o absorbție de 17.02% a fondurilor europene. Îi fac o observație domnului președinte Iohannis, cred că a fost dezinformat, fac apel să abordeze altfel aceste subiecte altfel decât politic. Acestea sunt subiecte ce nu trebuie discutate pe agenda politică a unei țări, cele legate de fondurile europene, politica fiscală-bugetară, modul în care facem achizițiile publice”, a declarat Ministrul Finanțelor.
“De la 70% la 90%, e o diferență destul de mare!... Nici declaraţiile legate de fondurile europene nu se justifică ”
“Am avut o discuție, împreună, în anii trecuți, în care încercam să dau asigurări că România va atinge o absorbție de 80% pe cadrul financiar anterior, 2007-2013. El spunea că vom ajunge la maxim 70%. Astăzi avem peste 90%, e o diferență destul de mare. Rugămintea e, cu tot respectul, să putem fi lăsați să facem ce am promis. Încă o dată în plus, nici declarațiile legate de fondurile europene nu se justifică”, a mai adăugat Teodorovici.
“Nu am găsit în Constituţie ca atribuţiile preşedintelui să fie corelate de politica fiscal-bugetară!”
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, îl taxează pe Iohannis şi atunci când vine vorba de afirmaţiile acestuia din ultimele ore legate de politica fiscal-bugetară. “Am căutat să văd, pentru că am văzut declarațiile domnului președinte din ultimele zile, care sunt atribuțiile președintelui în Constituția României, dacă sunt corelate de politica fiscal-bugetară, dacă mai avem bani pentru salarii și pensii. Eu nu am găsit nicăieri. Înțeleg, prin baza articolul 80, că domnul președinte are obligația să asigure buna funcționare a autorităților publice. Așteptăm un răspuns la următoarea întrebare foarte simplă și justificată: să văd foarte clar modul în care se poziționează, să ne comunice, care este poziția, punctul de vedere față de ceea ce se întâmplă astăzi în justiție. Atâta timp cât avem oameni care au stat în închisoare nejustificat, asta înseamnă că trebuie să schimbăm legile, mecanismul, instituțiile, conceptul. Din păcate, nu văd o poziție foarte clară. Văd doar atacuri nejustificate pe zona de politică guvernamentăală. PSD și ALDE au arătat, împreună, că lucrurile la nivel de guvern se întâmplă. Până nu primesc un răspuns la această întrebare, cum se poziționează domnul președinte față de ceea ce se întâmplă în justiție, nu putem să discutăm de nimic altceva, despre pensii, salarii.”, a mai declarant Eugen Teodorovici.
Declarațiile violente ale lui Teodorovici la adresa preşedintelui sunt făcute la puţin timp după ce Iohannis a întrebat Guvernul dacă mai are bani pentru salarii și pensii.