Eugen Nicolicea, zdrobit de fluturaşi otrăviţi

Eugen Nicolicea, zdrobit de fluturaşi otrăviţi

Candidatul PSD Mehedinţi pentru Camera Deputaţilor, în colegiul uninominal 4, celebrul deputat PSD Eugen Nicolicea a fost atacat pe propriul colegiu de mai mulţi fluturaşi de campanie aruncaţi de unul dintre contracandidaţii săi.

În colegiul respectiv, Nicolicea se bate cu liberalul Virgil Popescu, actualmente şeful Departamentului Dialog Social din Cancelaria Primului ministru, şi cu democrat liberalul Nororcel Ciorăscu.

Fluturaşii în cauză, intitulaţi sugestiv „DESTUL! – Cunoaşte-l pe EUGEN NICOLICEA!”, au fost descoperiţi, în număr impresionant în oraşul Vânju Mare într-o locaţie unde se presupune că ar fi unul din sediile de campanie ale lui Virgil Popescu, de către directorul de campanie al PSD Mehedinţi, Adrian Duicu.

Imediat ce a pus mâna pe o cantitate impresionantă din aceşti fluturaşi, Nicolicea a reacţionat dur într-o conferinţă de presă, în care a precizat că sunt creaţia lui Virgil Popescu, cel mai bine plasat dintre contracandidaţii săi. Nicolicea aproape că a cedat nervos la lecturarea fluturaşilor şi a declarat că îi va face o plângere penală contracandidatului său, căruia i s-a adresat cu apelativul „Popescu – puşcărie!”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În textul fluturaşului care a reuşit să declanşeze un scandat de proporţii la PSD, se arată printre altele că Eugen Nicolicea ar fi mijlocit o înscenare de luare de mită primarului Severinului, în 1991, pe vremea când era viceprimar al municipiului, că „l-a ajutat să scape de puşcărie pe Petre Ciobotea după ce a primit mită de la acesta şi după ce a avut o relaţie amoroasă cu soţia lui” sau că „Eugen Nicolicea a fost apropiatul fostului deputat Gabriel Bivolaru, pe care îl vizita constant în timp ce se afla în Penitenciarul Severin, fără să îşi anunţe vizitele. Mai mult, oamenii din anturajul lui politic mergeau la ordinul lui Nicolicea cu pachete la Bivolaru”.

La rândul său, candidatul bănuit de Nicolicea că are fi făcut aceşti fluturaşi neagă acuzaţiile. „Este o lucrătură a celor de la PSD, nu ştiu nimic de acei fluturaşi, probabil că dau vina pe mine deoarece s-au prăbuşit dramatic în sondaje pe colegiul unde candidăm”, spune Virgil Popescu.