Eugen Nicolăescu, despre atacarea legii privind salarizarea din sectorul bugetar: "Am identificat toate cele trei elemente de neconstituţionalitate"!

Eugen Nicolăescu a declarat că PNL a scris contestaţia şi a adunat semnăturile pentru a ataca la CCR legea privind salarizarea din sectorul bugetar.

Liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a declarat că PNL are scrisă contestaţia şi semnăturile strânse pentru atacarea la Curtea Constituţională a legii de modificare a OUG 20/2016 privind salarizarea din sectorul bugetar, potrivit agerpres.ro.

"Suntem gata cu contestaţia. Este scrisă, am identificat toate cele 3 elemente de neconstituţionalitate pe care, din punctul nostru de vedere, oricine le vede cu ochiul liber, nu are nevoie să fie constituţionalist sau să ştie mult drept ca să îşi dea seama că sunt neconstituţionale. Dar, în acest moment, legea nu este semnată de preşedinţii celor două Camere, nu a fost prezentată pe lista actelor normative care sunt supuse controlului de constituţionalitate. La Senat nu s-a făcut încă acest anunţ şi, în consecinţă, nu se întrunesc condiţiile regulamentare pentru a depune o contestaţie. Noi avem toate documentele făcute, inclusiv semnăturile strânse. În clipa în care vom putea să declanşăm procedura, o vom declanşa", a explicat Nicolăescu, la Palatul Parlamentului.

Acesta a adăugat că argumentele contestaţiei la CCR nu diferă de modul în care Guvernul vede lucrurile. 

"Sunt atât de evidente aceste argumente încât oricine le poate vedea. E clar că nu avem cum să ne despărţim de modul în care vede şi Guvernul aceste lucruri pentru că ele sunt evidente, sar în ochii tuturor", a susţinut Nicolăescu.