Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, ieri, cererea de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu, amânată încă de la finalul precedentei legislaturi. Potrivit surselor EVZ, deputații vor lua o decizie în acest caz abia la toamnă
Cererea de urmărie penală în cazul lui Eugen Bejinariu a fost respinsă ieri cu 16 voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” și o abținere.
Potrivit surselor EVZ, deputații juriști vor lua o decizie în acest caz în sesiunea parlamentară din toamnă. Cazul Bejinariu se află în Parlament din toamna anului trecut.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, luni, reluarea procedurilor în cazul cererii de urmărire penală a deputatului Eugen Bejinariu, urmând să se dea și votul în plen.
Lazăr a cerut urgentarea
Această decizie a venit în urma scrisorii pe care procurorul general, Augutin Lazăr, i-a trimis-o președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în care îi cere să urgenteze dispunerea măsurilor legale în vederea încuviințării urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, suspectat de abuz în serviciu.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, în legislatura trecută, solicitarea, dar plenul a amânat de două ori luarea unei decizii din lipsă de cvorum.
Infracțiunea nu exista
Președintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat, ieri, că nu recomandă plenului să voteze cererea de urmărire penală, „întrucât solicitarea este pentru infracțiunea 13 indice 2 din Legea 78/2000, infracțiune care nu exista la data comiterii faptei. În art. 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004”.
Prejudiciu de zeci de milioane de euro
DNA a anunțat la 21 noiembrie 2016 „suspiciunea rezonabilă” că deputatul PSD a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată în dosarul Microsoft 2. Procurorii susțin că Bejinariu a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică. Prejudiciul produs statului prin aceste contracte care au avut la bază hotărâri de Guvern a fost estimat de procurorii DNA la 66.965.343 de dolari, sumă care a reprezentat un folos patrimonial necuvenit pentru compania Fujitsu Siemens Computers GmbH.