Eu, unul, am mai trăit un Coronavirus. S-a numit Cernobîl!

Eu, unul, am mai trăit un Coronavirus. S-a numit Cernobîl!

Mai zilele trecute, un cunoscut, cam de vîrsta mea, se declara fericit că după August 1968, după Inundațiile din mai 1970, după Cutremurul din 1977, după Evenimentele din decembrie 1989, după Prăbușirea Turnurilor din 2001 și după Războiul din Golf din 2003, a apucat să trăiască și Criza mondială numită Coronavirus.

Totul, deci, ni se pare schimbat: aerul, în care credem că plutesc, asemenea unor firişoare de nisip, particulele prăfoase; iarba, pe care bănuim o peliculă de praf, astfel că, lungindu-te pe o peluză, rişti să te umpli din cap pînă în picioare.

În paralel cu viaţa şi activitatea radioactivităţii, pe deasupra şi pe dedesubtul acesteia, circulă zvonurile, poveştile, anecdotele şi strigăturile:

– unui ins de la Biblioteca Academiei i s-a făcut rău de la iradiaţii şi a fost luat de urgenţă cu Salvarea. Se spune c-a umblat ieri toată ziua în capul gol, şi iradiaţiile, care ar funcţiona ca şi razele soarelui, l-au bătut în cap;

Ne puteți urmări și pe Google News

– pe o vînzătoare de la Confecţia, obligată, ca toţi cei din comerţ, să se spele din oră în oră, o mănîncă mîinile. Susţine, în faţa colegilor şi clienţilor, că i-a intrat în piele praful radioactiv.

– un preşedinte de Comitet de bloc a obligat pe toţi locatarii să-şi lase încălţămintea la intrare şi să intre în bloc desculţi. Să nu aducă în clădirea de zece etaje, pe tălpile pantofilor, praful radioactiv de pe străzi!;

– în Piaţa Dorobanţi un ţăran vinde ceapă cu următoarea strigătură: Ia ceapa iradiată/ Dai un leu şi mori o dată.

– o profesoară de Matematică şi-a oprit copii să mai meargă la şcoală şi-i ţine închişi în casă, cu storurile trase, pentru că, spune ea, radiaţiile intră prin sticlă o dată cu lumina. Tot ea şi-a cărat apă cu bidoanele dintr-un puţ de la marginea oraşului, de la 25 de kilometri, aşadar, pentru că apa de la robinet e contaminată;

– un asistent de la Filosofie se spală pe cap din oră în oră, susţinînd că praful radioactiv produce căderea părului;

– o tehniciană de la Laromet ar fi văzut norul radioactiv plutind deasupra Bucureştiului. E ca un nor de praf, susţine ea.

– mulţi inşi şi-au întrerupt concediul din staţiunile montane, pentru că – se spune – la mare altitudine există riscul unei întîlniri cu norul radioactiv care orbecăie deasupra ţării.