Dacă Sorin Oprescu va fi nominalizat de PSD drept candidat la Primăria Capitalei, lucru care-l tentează, ar fi pentru a treia oară când atacă această redută rămasă necucerită de social-democraţi.
Candidatul
Prima dată şi-a încercat şansele în 1998, împotriva primarului interimar Viorel Lis. Avea 49 de ani şi era văzut ca o tânără speranţă a PDSR. În acel moment însă, CDR era pe val, şi Oprescu a pierdut. După doi ani, în 2000, situaţia s-a schimbat şi a intrat în cursă ca favorit. În mod surprinzător a pierdut în turul al doilea, la o mică diferenţă de voturi în faţa candidatului PD, Traian Băsescu. Diferenţa a părut suspectă şi ulterior a acuzat anumite sabotaje din partea colegilor de partid, de care nu erau străini, susţinea el, Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Dan Ioan Popescu.
De la ultima înfrângere au trecut opt ani. În această perioadă, el ar mai fi avut ocazia să candideze de încă două ori. În 2004, tot împotriva lui Traian Băsescu, şi în 2005 împotriva lui Adriean Videanu. Nu a făcut-o, motivând că nu mai vrea să-şi pună eticheta de perdant. S-a dovedit că Oprescu şi-a evaluat corect neşansele. De această dată, presimţind vulnerabilităţile actualului primar, Oprescu e din nou tentat să intre în cursa pentru Capitală. Ministrul de rezervă
„Doctorul“, cum este cunoscut prin partid, a intrat în politică în 1996, la invitaţia expresă a lui Adrian Năstase. Ulterior, Oprescu a devenit un apropiat al lui Ion Iliescu. În 2000, când PSD a câştigat alegerile parlamentare şi a preluat guvernarea, ajunge pentru prima dată senator. Pentru că relaţiile sale cu Năstase se răciseră, nu a fost cooptat în guvern pe postul de ministru al sănătăţii.
Această situaţile l-a pus deseori în opoziţie cu deciziile guvernului. Cel puţin o parte dintre politicile PSD din domeniul medical au fost criticate deseori deschis de Oprescu. În timp, atitudinea sa directă i-a consolidat reputaţia de PSD-ist atipic, transformându-l într-unul dintre cei mai populari lideri ai partidului. Mai mult, disidenţele sale lau făcut simpatic chiar şi în rândul adversarilor politici. Liderul opoziţiei din PSD
După ce PSD a trecut în opoziţie, Oprescu a jucat în partid rolul contestatarului de serviciu. La congresul din 2005 a candidat contra lui Adrian Năstase la funcţia de preşedinte executiv. A pierdut. În continuare a participat intens la luptele pentru putere din cadrul PSD. În tandem cu Marian Vanghelie, Oprescu pune umărul la debarcarea şefului PSD Bucureşti, Dan Ioan Popescu. Pe scaunul lui DIP nu a stat prea mult. Prietenia cu Vanghelie se strică şi acesta i-a luat locul. S-a întâmplat după Congresul PSD din 2006, când Oprescu, devenit între timp un contestatar acerb al lui Geoană, pierduse în faţa acestuia competiţia pentru şefia partidului. Directorul de spital
În paralel cu războaiele din interiorul PSD, Oprescu a dus o bătălie personală şi cu Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii în guvernul Alianţei D.A. Şi de această dată a pierdut. Prin ordinul ministrului Nicolăescu el a fost demis din posturile de director al spitalelor Universitar şi Elias. A câştigat însă în instanţă. În urma plângerii depuse de Oprescu, instanţa a suspendat ordinul de demitere emis de ministrul sănătăţii. Doctorul a refuzat să se mai întoarcă însă la conducerea celor două spitale.