Într-o emisiune a B1 TV în care era invitat și Nicușor Dan, liderul grupului PNL din Senat Daniel Fenechiu a admis scenariul avansat de realizatorul emisiunii, Tudor Barbu.

Întrebat dacă PNL l-ar putea susține pe Nicușor Dan pentru candidatura la Primăria Generală a Municipiului București, senatorul liberal a spus că este o posibilitate.

Întrebarea realizatorului a venit în contextul discuției despre refuzul lui Rareș Bogdan de a intra în această cursă, spunând că are alte proiecte și chiar cerându-i premierului și președintelui PNL Ludovic Orban să îl scoată din sondajele pentru Primăria Capitalei.


Rareș Bogdan pune capăt speculațiilor privind Primăria Capitalei. Anunțul e clar!

Rareș Bogdan a rupt tăcerea! Se pregătește pentru Primăria Capitalei?


La rândul său, Nicușor Dan a câștigat votul celor din USR pentru o candidatură la postul de edil al Bucureștiului, dar înainte de a intra în cursă mai are de a se înfrunta cu Vlad Voiculescu, propunerea partenerilor fostului său partid din PLUS-ul condus de Dacian Cioloș.

Dar poziția fondatorului Uniunii Salvați Bucureștiul, devenită apoi USR, este slăbită de acuzațiile că și-ar fi pregătit un partid de rezervă, numit Uniunea Forțelor Locale.

Marți, potrivit unor surse politice, se afla că în vara lui 2019, acest partid a fost înființat, la Tribunalul București, de trei persoane, Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache și i-ar fi fost pus la dispoziție lui Nicușor Dan.


Lovitură grea pentru USR. Nicușor Dan i-a trădat pe toți. „Ne-a comunicat acest lucru”

Exclusiv EvZ. De ce nu revine Nicușor Dan în USR. Ce artificiu a pregătit rivalul lui Firea


Ulterior, acesta a recunoscut că are un nou partid în ședința Biroului Municipal al USR București, când i s-a cerut să răspundă la o întrebare pe această temă, potrivit președintelui organizației USR București, Claudiu Năsui.

Nicușor Dan a explicat, pentru Evenimentul Zilei, de ce nu revine în USR. „Refuzul meu de a reveni în USR nu are legătură cu vreun orgoliu personal. De altfel, m-am înscris provizoriu în USR, înainte de europarlamentare ca să semnez protocolul de alianță cu PLUS. Am refuzat să revin din motive de natură ideologică. Când am pus bazele USR, am gândit acest partid care să acopere un spectru larg de orientări ideologice. Ulterior, conducerea a decis să restrângă foarte mult acest spectru și acesta este motivul pentru care nu doresc să mai revin”, a spus politicianul.

Te-ar putea interesa și: