Este oficial. Restricții dure în Capitală. Acestea vor intra în vigoare din această noapte

Este oficial. Restricții dure în Capitală. Acestea vor intra în vigoare din această noapte

Scenariu Roșu în Capitală. Vineri, Bucureștiul a ajuns vineri la o incidență de 3,77 la mie, iar în urma unei ședințe la Prefectura Capitalei s-a luat decizia ca noile restricții să intre în vigoare de la miezul nopții.

Subprefectul Capitalei, Antonela Ghiță, a precizat că noile măsuri vor intra în vigoare în noaptea de vineri spre sâmbătă. Altfel spus, de la ora 00.00 certificatul verde devine obligatoriu pentru mai multe activități.

În urma hotărârii CMSU, în București, adunările publice precum mitingurile și demonstrațiile pot fi organizate cu un număr maxim de 100 de participanți. Restaurantele și cafenelele trebuie să primească clienți, astfel încât să nu se depășească 50% din capacitatea spațiului și să între doar persoane care prezintă certificatul verde. În sălile de spectacole, concerte și la proiecțiile de film este obligatorie intrarea cu certificatul verde, iar capacitatea maximă de 50% nu poate fi depășită. Documentul va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta de la 12 ani, și nu de la 6 ani, cum era până acum.

Rata de infectare în Capitală a ajuns vineri la 3,77, față de 3,65 cu o zi în urmă. Incidența cazurilor de COVID-19 în București a trecut de 3 la mie miercuri, 22 septembrie, la ora 10.00, însă Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-a întrunit abia astăzi pentru a decide noile restricții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scenariu roșu și pentru 60 de oraşe şi 357 comune

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, la 14 zile, este mai mare sau egală cu 3/1.000 de locuitori în 60 de oraşe şi 357 comune, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre cele 60 de oraşe, 11 au incidenţă de peste 5 la mia de locuitori. Cele mai mari valori ale incidenţei COVID-19 s-au înregistrat în:

- Slănic (judeţul Prahova): 34 de cazuri, incidenţă de 6,37;

- Horezu (judeţul Satu Mare): 43 cazuri, incidenţă de 6,23;

- Bragadiru (judeţul Ilfov): 189 cazuri, incidenţă de 6,11;

- Otopeni (judeţul Ilfov); 114, incidenţă de 5,56;

- Popeşti-Leordeni (judeţul Ilfov): 224, incidenţă de 5,56;

- Băile Govora (judeţul Vâlcea): 15 cazuri, incidenţă de 5,55;

- Voluntari (judeţul Ilfov): 254 cazuri, incidenţă de 5,55;

- Negreşti-Oaş (judeţul Satu Mare): 94 cazuri, incidenţă de 5,5;

- Timişoara (judeţul Timiş): 1724 cazuri, incidenţă de 5,35;

- Vişeu de Sus (judeţul Maramureş): 93 cazuri, incidenţă de 5,25;

- Satu Mare (judeţul Satu Mare): 602 cazuri, incidenţă de 5,08.

Dintre cele 357 de comune, 91 au incidenţa infecţiilor cu SARS-CoV-2 de peste 5 la mia de locuitori. Cele mai mari valori s-au înregistrat în:

- Cătina (judeţul Cluj): 20 cazuri, incidenţă de 12,08;

- Ploscoş (judeţul Cluj): 6 cazuri, incidenţă de 9,66;

- Şeica Mică (judeţul Sibiu): 17 cazuri, incidenţă de 9,48;

- Pojejena (judeţul Caraş-Severin): 26 de cazuri, incidenţă de 9,47;

- Bârsana (judeţul Maramureş): 42 de cazuri, incidenţă de 9,1.

GCS reaminteşte că, după ce o localitate atinge incidenţa de 3 la mia de locuitori, este necesară convocarea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pentru adoptarea de măsuri de prevenţie şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile Hotărârilor CNSU şi a celor de Guvern în vigoare.