Institutul Medico-Legal a constatat că Andreea Bârlea, grefieră la tribunal, are acelaşi ADN cu poetul.
Medicii legişti au făcut lumină în cazul paternităţii lui Adrian Păunescu, care nu şi-a recunoscut legal fiica născută dintr-o relaţie din afara căsătoriei. Expertiza ADN a relevat că Andreea Bârlea, grefieră la Tribunalul Bucureşti, este fiica poetului. Procesul, deschis de aceasta după moartea lui Adrian Păunescu, se va încheia, cel mai probabil, la următorul termen de judecată.
Comparaţia profilelor ADN s-a realizat întâi cu probe de salivă prelevate de la surorile gemene ale Andreei, iar apoi cu cele ale fraţilor Ana-Maria şi Andrei Păunescu.
Comparaţia dintre profilele ADN ale Andreei Bârlea şi ale surorilor ei gemene a demonstrat că ele nu au acelaşi tată, pe Nicolae Bârlea, soţul mamei la momentul naşterii Andreei. A urmat comparaţia dintre profilele ADN ale Anei-Maria şi Andrei Păunescu cu profilul Andreei Bârlea, care a demonstrat că aceştia au acelaşi tată, pe Adrian Păunescu.
Andreea Bârlea ne-a declarat ieri, că poetul ştia de existenţa ei, iar apoi a fost convins că îi e fiică din anul 1982, când au mai trecut printr-un test de paternitate. Atunci s-au luat probe serologice de la fetiţă, de la una din surorile gemene, de la tatăl din acte şi de la Păunescu.
Dacă ar fi existat procedură pe cale notarială, Andreea spune că ar fi preferat-o procesului de la instanţă, fiindcă aşa s-ar fi putut păstra discreţia asupra problemelor intime ale unui familii.
Relaţiile dintre fraţi sunt calme şi amiabile, după cum le descrie femeia de 44 de ani, căsătorită cu un sirian şi mamă a două fete. "Prin tot ce am făcut ştiu că împlinesc dorinţa tatălui meu - aceea de a mă recunoaşte ca fiică, dorinţă pe care nu a reuşit să o realizeze. Simt că umplu un gol extrem de dureros pentru mine", ne-a mărturisit Andreea Bârlea.
Ce avere vor împărţi
Procesul privind moştenirea a fost suspendat până la lămurirea problemei paternităţii. De acum, la succesiune vor intra soţia Carmen Păunescu şi copiii poetului. Ioana Păunescu, fiica cea mai mare, a decedat anul trecut, răpusă de cancer în floarea vârstei. Aşadar, Andreea Bârlea va fi parte doar alături de Ana Maria si Andrei la împărţirea averii lui Adrian Păunescu.
Se spune că e vorba de 7 terenuri, 6 case, bijuterii şi 60.000 de euro în cont. De asemenea, copiii vor beneficia şi de drepturilor de autor, ce sunt încasate în urma vânzării operei marelui scriitor.
Citiţi şi:
- Fiica lui Păunescu vrea doar să negocieze averea!