Evenimentul Zilei > Social > Este înfiorător ce se întâmplă la mormântul Mariei Tanase. Nici în filmele horror nu vezi aşa ceva. FOTO
Este înfiorător ce se întâmplă la mormântul Mariei Tanase. Nici în filmele horror nu vezi aşa ceva. FOTO

Este înfiorător ce se întâmplă la mormântul Mariei Tanase. Nici în filmele horror nu vezi aşa ceva. FOTO

E cu adevărat revoltător cum a ajuns să arate locul de veci al celei mai mari artiste a României. Îngrămădit printre celelalte morminte, locul de veci al Mariei Tănase este aproape imposibil de găsit, atât de rău arată.

Piatra funerară realizată din ciment a căpătat din cauza umezelii culoare verzuie si a fost invadată de mucegai. Numele său a devenit ilizibil, doar dacă ești îndrumat de cunoscători ai șanse să ajungi la mormânt.

Suportul de lumânări este inexistent şi în lipsa sa, cei care mai trec pe acolo pun lumânările pe pământul îmbibat cu apă după cum puteţi remarca în imaginea de mai jos.

Nicolae Iorga și Constantin Brâncuși au numit-o „pasărea măiastră” şi „privighetoare”

Un alt element tulburător descoperit la mormântul Mariei Tănase se află chiar pe capacul criptei, piatra de ciment lăsându-se nepermis de mult. Astfel, de ani buni, cand începe sezonul ploilor, locul de veci al Mariei Tanase se inundă pur şi simplu.

Imaginea a fost postată de Oana Pellea pe contul personal de Facebook cu mesajul: „ Așa ne respectam valorile…pe cele din Cer și pe cele de pe Pământ! Mormântul Mariei Tănase, astăzi, arată înfiorător”.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber şi monument

Vorbim de Maria Tănase, artista care a lăsat cu limbă de moarte ca, după ce nu va mai fi, în loc să i se facă parastase, să fie ajutat câte un student sărman. Dar avem dovada că nimănui nu-i mai pasă de valoarea ei, şi de ceea ce a lăsat ca dorinţă.

Cântecele Mariei răscoleau inimile tuturor

Interpretarea ei era profundă, tulbura nostalgiile, năștea doruri și pasiuni. În București, pe strada Livada cu duzi, la poalele dealului Văcărești, se naște în 1913 Maria Tănase, artistă care debutează cântând vechi melodii la serbările din cartier.

Acestei fete cu origini modeste, din mahalaua Cărămidarilor, i-a fost scris în destin să vrăjească și să încânte inimile tuturor românilor cu vocea ei unică, dar a fost dată uitării din păcate.

Nu exista om care să nu se regăsească în cântecul și vocea ei pătrunzătoare pentru că exprima glasul pământului natal, sufletul și duioșia locului de care erau legați.

„M-am născut în București, în vechea mahala a Cărămidarilor. Mahalaua în care cresc legume, pomi fructiferi și flori. Cu o mulțime de pomi în floare, cu femei guralive și neveste simple de muncitori, cu copii gălăgioși și năzdrăvani care umpleau maidanele și grădinile. Acolo, în mahalaua grădinarilor, am copilărit. Am plâns, am râs și tot acolo am cântat…”, povestea Maria Tănase despre locul în care s-a născut.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: