În Rusia, alegerea lui Donald Trump a fost privită cu un anumit optimism. În mod obișnuit se consideră că republicanii construiesc cu Moscova niște relații pragmatice, că, de exemplu, tema drepturilor omului nu reprezintă pentru ei un obstacol în cazul în care trebuie să negocieze în legătură cu ceva de importanță strategică.

Rusia s-a obișnuit să interpreteze cu condescendență acțiunile lui Trump. Critica la adresa Rusiei este explicată prin necesitatea de a se apăra împotriva atacurilor politice sau prin faptul că democrații din Congres îl pun pe președinte în situații limită.

Totodată, în timpul mandatului lui Trump au apărut noi liste de sancțiuni pe care au fost trecuți oficiali și oamenii de afaceri ruși.

Iar președinția lui Barack Obama, în timpul căreia Biden a deținut postul de vicepreședinte, a inclus nu numai retorica anti-rusească și restricțiile economice, dar și conversații la un ceai cu Vladimir Putin și discuții cu Dmitri Medvedev pe tema inovațiilor și modernizării.

Multe s-au schimbat după anul 2014, după povestea cu Crimeea și cea cu Ucraina și se pare că este greu de spus că Rusia nu a făcut nimic pentru ca atitudinea față de ea să se schimbe.

Însuși Donald Trump este tentat să vorbească cu China sau Iranul pe limba sancțiunilor și consideră că pârghiile economice sunt eficiente. Trump a intrat în politică venind din marele business.

El nu este sentimental față de Rusia și nu are sentimente de prietenie față de aceasta, la fel cum, de exemplu, nu are o antipatie înnăscută față de China.

El vede în jucătorii mondiali niște parteneri de afaceri sau niște concurenți cu care trebuie să intre în alianțe tactice, câștigând beneficii.

În rest, agenda lui Trump, ca și a oricărui alt președinte american, este dictată în mare măsură de conjunctură care, la rândul ei, este constituită dintr-o multitudine de factori și circumstanțe.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE