Este evident cine va fi candidatul PSD la prezidențiale? „Este avid să fie în lumina reflectoarelor”

Declarația ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, despre limitarea dreptului de lucra în străinătate, a fost intens intens mediatizată și criticată în spațiul public.

Avocatul și specialistul în fiscalitate, Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, consideră că intenția lui Teodorovici face parte „dintr-un plan mai amplu al actualei clase politice de a ne depărta cât mai mult și cât mai repede de valorile euro-atlantice”. Biriș lansează ipoteza conform căreia Teodorovici nu face greșeli care să îi compromită cariera politică deoarece ar putea avansa și ajunge chiar și președinte.

 

Biriș susține că ministrul Finanțelor este inteligent, că îi place să fie în fața camerelor de luat vederi și că nu ar comite o greșeală care i-ar nărui cariera politică, care l-ar putea propulsa până la cea mai înaltă funcție în stat. „Credeți că domnul Teodorovici e prost? Eu nu cred asta, dimpotrivă! Este foarte smart! Este însă și foarte avid să fie în lumina reflectoarelor, nu cred ca ar face ceva care sa îi frângă cariera politică. Acum este ministru, mâine poate fi premier și, cine știe, poimâine președinte. De ce ar risca sa piarda tot? Convingerea mea este că acțiunea domniei sale (cea cu permisele de muncă) face parte dintr-un plan mai amplu al actualei clasei politice de a ne depărta cât mai mult și cât mai repede de valorile euro-atlantice, în special de acel ceva ce îi incurcă foarte, foarte rău: statul de drept, respectul față de lege și față de cetățenii pe care ar trebui sa îi reprezinte”, susține Biriș.

 

Eugen Teodorovici a declarat, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că vrea limitarea la cinci ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene, în contextul în care angajaţii plecaţi din România la muncă în Germania de exemplu nu se mai întorc ”în veci”.