Editura Evenimentul si Capital

Esrig: "Nu orice ţipăt e teatru"

8c9406911aa033856e55b6f89b686c02
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Regizorul David Esrig, adept al teatrului existenţial, va preda unor actori români metodele sale, în Germania, prin textele lui Paul Celan şi ale lui Eugen Ionescu.

Doi mari regizori stabiliţi în străinătate, David Esrig şi Andrei Şerban, sunt prezenţi în ţară, cu proiecte teatrale susţinute de Institutul Cultural Român. Dacă Andrei Şerban, stabilit în Statele Unite, ţine în aceste zile cursuri la Horezu, în cadrul Academiei Itinerante „Andrei Şerban” , David Esrig, plecat în Germania de peste 35 de ani, a selectat 17 actori români cu care va lucra, între 9 august şi 9 septembrie, la Academia de Teatru şi Film Athanor din Burghausen. Deşi Esrig s-a impus în străinătate încă din 1965 cu spectacolul „Troilus şi Cresida”, unele montări, printre care „Aşteptându-l pe Godot“ şi „Furtuna“, i-au fost interzise în România în perioada comunistă, ceea ce l-a determinat să plece din ţară în 1973. Regizorul a mărturisit, într-un interviu EVZ, că se întoarce frecvent acasă, motivând că nu se poate desprinde de teatrul românesc, „pentru că aici a devenit ceea ce este”. David Esrig, promotor al avangardei româneşti în lume, spune că textele lui Urmuz, Max Blecher şi Gellu Naum sunt adevărate spovedanii, care-l inspiră în căutarea unui „teatru existenţial”. Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, l-a numit ieri pe David Esrig, într-o conferinţă de presă, „un vrăjitor şi o legendă existenţială”, care a pus în scenă spectacole de neuitat, printre care „Vicleniile lui Scapin”, de Molière (1957, Piatra-Neamţ), „Capul de răţoi“, de Gheorghe Ciprian (1966, Teatrul de Comedie) sau „Nepotul lui Rameau”, de Denis Diderot (1968, Teatrul Bulandra). EVZ: De ce aţi ales să căutaţi un „teatru existenţial”, în acest nou atelier? David Esrig: Iubesc textele lui Urmuz, Blecher sau Gellu Naum. Ei fac o artă existenţială, nu sunt simpli „aranjori” de cuvinte. Textele lor sunt adevărate spovedanii. Pe mine mă interesează teatrul existenţial, teatrul mărturie în care se exprimă nişte voci profunde, sincere şi artistice. Nu orice ţipăt e teatru. „Cred în fanatismul în teatru” Ce vă leagă de teatrul românesc după atâţia ani de exil? Sunt într-adevăr foarte legat de teatrul românesc, aici am crescut, aici am devenit ceea ce sunt acum. Actorul român are un potenţial enorm, trebuie însă şcolit şlefuit. Şi trebuie să aibă o atitudine fanatică. Fanatismul e foarte rău la terorişti, e însă foarte important în artă. Sunt fericit că am găsit câţiva care să se lase infestaţi. Cred cu adevărat în fanatismul în teatru. Sunteţi un regizor comod pentru actori? Cu mine drumul nu e comod. Primul drum spre fanatism artistic este depăşirea comodităţii. Teatrul existenţial se face dintr-o dăruire totală. Spectacolele, pe care le-am făcut până în 1973 cu Dinică, cu Marin Moraru, Iurie Darie, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, au fost montări în care actorii s-au dăruit sută la sută. Nu le pot uita, aşa cum nu pot să-i uit pe aceşti actori. Ada Milea va juca în germană Povestiţi-mi despre Academia Athanor, pe care aţi înfiinţat-o. Mă bucur enorm că am o şcoală mare şi frumoasă, pe care am înfiinţat-o acum 15 ani în Germania. În Teatrul Athanor, am un spaţiu minunat şi condiţii excelente. Spaţiul nu costă nimic şi mă bucur ca în momentul acesta putem să aducem un număr de 17 actori români acolo. Alţi actori vor asista, nu sunt participanţi activi. Vom putea vorbi în română. Este îmbucurător că Institutul Cultural a cofinanţat acest proiect, e prima dată când colaborăm cu ICR. Ce proiecte aveţi cu Ada Milea, care a trecut prin şcoala Athanor? Da, Ada e docentă la noi. Vreau să realizăm tot repertoriul ei în germană. Ea făcut la noi deja „Don Quijote”, în engleză, şi acum montăm acest spectacol în germană. Intenţionăm să facem şi spectacolele „Insula” şi „Nasul” în limba germană. S-ar putea face un centru de cultură româno-german foarte interesant, dacă ne ajută Dumnezeu şi împrejurările. Şi dacă mai găsesc destui fanatici. Eu nu pot să lucrez decât cu actori pe care-i cunosc, nu mă aventurez cu oameni pe care nu-i cunosc şi nu ştiu cum reacţionează la teatrul meu. În căutarea unui teatru existenţial Ce veţi lucra acum la Athanor cu actorii români? Actorii vor participa la mai multe cursuri, care analizează drumul de la subtext la expresia scenică, dimensiunea teoretică şi bazele estetice ale teatrului european actual. De asemenea, ei trebuie să se înţeleagă că expresia corporală este o condiţie esenţială a unui teatru existenţial. Acum vom lucra pe texte de Paul Celan şi Eugen Ionescu. Metoda mea porneşte de la decodarea textului dramatic, de la descoperirea acţiunilor fizice, psihologice şi parapsihologice ascunse, unele departe în spatele cuvintelor, precum şi a imaginii lumii şi a omului, aşa cum o putem descoperi în subtextul operei literare. Aţi mai susţinut nişte ateliere cu actori, în România, şi în anii trecuţi. Da, atelierul acesta este o continuare la ceea ce am început, în 2006, la Metropolis, unde am prezentant „Godot”-ul cu absolvenţii mei. Am continuat la Sibiu, o lună de zile, în cadrul Capitalei Culturale Europene, în 2007. Apoi am susţinut la Craiova, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, un atelier pe probleme de modernitate în montarea regizorală. Anul trecut am lucrat la Sfântu Gheorghe o lună, pe un poem al lui Gellu Naum, „Tatăl meu obosit!”, un poem iniţiatic, o splendoare, pe care l-am continuat la mine la facultate. Am încercat crearea unei ritmicităţi anuale a acestor ateliere, în aşa fel încât ele să poată deveni adevărate cursuri de formare profesională post-universitare, pe etape, avînd la bază un curriculum de curs, etapele de parcurs şi evaluarea profesională. Ce aţi vrea să mai montaţi pe o scenă din România? Aş vrea să pot aduce spectacolul multimedia pe care l-am făcut în germană după acest poem al lui Gellu Naum, „Tatăl meu obosit!”. E un spectacol de o oră şi jumătate, cu un stil care nu cred că e cunoscut încă în România, jucat „pe viu”, cu proiecţii grandioase. Aş fi fericit să-l aduc în România, aşa cum am făcut cu „Aşteptându-l pe Godot”. CV Interzis în România, apreciat în străinătate

1935 - S-a născut la Haifa (Israel). 1938 - Sosirea în România, ţara natală a părinţilor. 1953 - Bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. Premiul Naţional al teatrului amator pentru spectacolul Jucătorii de cărţi (N. Gogol), piesă pusă în scenă cu colegi de liceu. Actriţa Dina Cocea, preşedinta juriului îl îndrumă către Facultatea de Regie (I.A.T.C.) 1953–1958 - Studii la Institutul de Teatru şi Film I.A.T.C., Bucureşti unde obţine Diploma de regizor. Profesori: Ianis Veachis, Moni Ghelerter, George Dem Loghin, Tudor Vianu, Andrei Oţetea, Marcel Breslaşu, Paule Sybille 1957 - Pune în scenă Vicleniile lui Scapin (Molière), spectacol de diplomă. Obţine Premiul Naţional al festivalului Tinerilor Artişti. Inaugurează cu acest spectacol Teatrul din Piatra Neamţ. 1957–1961 - Realizează pentru televiziunea română peste 400 de emisiuni: teatru, muzică, sport etc., precum şi o serie de Medalioane cu Ion Manolescu, Lucia Sturdza Bulandra, Ion Manu, Eugenia Popovici, Costache Antoniu, Jules Cazaban, Radu Beligan, Ileana Predescu ş.a. 1958–1963 - Angajat ca asistent (la Ion Şahighian), apoi lector, conferenţiar, finalmente profesor la I.A.T.C. Numără printre elevii săi pe actriţa Irina Petrescu, Lia Kreuzer, regizorii Julian Vişa, Dan Micu, Alexandru Tocilescu, Andrei Belgrader ş.a. 1959–1961 - Conduce studioul de artă a actorului la Teatrul Evreiesc din Bucureşti. 1961–1968 - Regizor la Teatrul de Comedie. Pune în scenă Mi se pare romantic (R. Cosaşu), Procesul domnului Caragiale (M. Ştefănescu), Umbra (E. Schwartz), Troilus şi Cresida (Shakespeare), Capul de răţoi (G. Ciprian). Puneri în scenă la teatrele din Constanţa şi Bacău. 1965 - Umbra şi Troilus şi Cresida la Teatrul Naţiunilor (Paris), unde obţine Marele Premiu al Teatrului Naţiunilor şi ex-aequo cu Zefirelli, Premiul criticii franceze pentru cel mai bun spectacol străin. Turnee cu Umbra şi Troilus şi Cresida (Praga, Pilsen, la festivalul în Berlinul de Est, Weimar, Chemnitz, Dresden, Bonn). Invitat de British Council pentru cunoaşterea teatrului englez. 1966 - Invitat cu Troilus şi Cresida şi Capul de răţoi la Bienala de artă de la Veneţia. 1967 - Troilus şi Cresida la Festivalul BITEF. Marele Premiu împreună cu Grotowski şi Krejca. 1968 - Pune în scenă Nepotul lui Rameau de Diderot la Teatrul „L.S. Bulandra” şi Umbra de Schwartz la Teatrul Municipal din Bonn (RFG). Troilus şi Cresida la Festivalul de Teatru de la Viena. 1969 - Pune în scenă O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale la Teatrul Municipal din Haifa (Israel). Nepotul lui Rameau la Festivalul BITEF (Belgrad). Îl întâlneşte la Berlin pe S. Beckett cu care discută concepţia spectacolului Aşteptându-l pe Godot pe care îl repetă de peste 7 luni la Teatrul „L.S. Bulandra”. Beckett se invită la premieră. Spectacolul este însă interzis două săptămâni înainte de a fi prezentat public. Nepotul lui Rameau la Festivalul Rassegna din Florenţa. Referat despre Scenografie la Congresul de Teatru organizat în paralel cu Festivalul. Pune în scenă (La Teatrul Municipal Köln) Şi lumina străluceşte în întuneric, piesă neterminată de L. Tolstoi. Adaptarea scenică, împreună cu Heinrich Böll. 1970 - Scrie scenariul de film De ce?. Un an de pregătiri de filmare (în distribuţie: G. Dinică, M. Moraru, T. Caragiu, V. Tastaman, ). Filmul este interzis de cenzură cu câteva zile înainte de începerea filmărilor. 1971 - Numit director artistic la Teatrul Naţional, începe repetiţiile pentru a pune în scenă Furtuna (Shakespeare). 1972 - Pune în scenă Troilus şi Cresida de Shakespeare la Teatrul Naţional al Bavariei (Residenztheater) pentru programul cultural al Jocurilor Olimpice 1972 în München. 1973 - Invitat de State Department pentru conferinţe şi cunoaşterea teatrului american în USA. Contact cu Living Theatre şi Bread and Puppets. Pune în scenă Cei trei gemeni veneţieni de A. Collato la Teatrul Naţional din Bucureşti în stilul Commediei dell’arte. Spectacolul obţine la festivalul BITEF (Belgrad) Premiul pentru înnoirea unor importante tradiţii teatrale. Punerea în scenă a piesei Furtuna (Shakespeare) este interzisă după doi ani de repetiţii în cadrul Teatrului Naţional, în ciuda unei aprobări a conducerii Ministerului Culturii. Demisionează din Teatrul Naţional Bucureşti. Confruntat cu o interdicţie profesională fără ieşire, părăseşte România şi se stabileşte în Germania. Scrie cărţi şi predă la universităţi După 1973, profesează ca regizor la Bremen, München, Berna, Essen, în paralel cu o importantă activitate academică şi editorială. 1977 - Punere în scenă, decor şi costume pentru opera Madame Butterfly (Puccini) la Opera din München (Gärtnerplatztheater). 1978 - Absolvă cu succes la Universitatea din München (Facultatea de Theater-wissenschaft) examenele academice pentru titlurile universitare de doctor în litere şi profesor universitar abilitat. 1985 - Scrie şi publică cartea Commedia dell’arte la Editura Greno. Cartea figurează ca lectură obligatorie în planurile de învăţământ ale multor şcoli şi academii germane de teatru. În 1993, fondează Academia de Teatru şi Film Athanor din Burghausen. Printre distincţiile care i s-au acordat de-a lungul carierei se numără Premiul Senatului UNITER pentru întreaga activitate artistică (2003) şi Ordinul naţional pentru contribuţia adusă promovării democraţiei şi culturii româneşti în lume (2004). Din 2005 este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti.

Ecaterina Andronescu, SCHIMBARE majora la Educatie! Toti elevii vor fi AFECTATI

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI