Escrocherie imobilară. Mai multe familii au rămas fără banii plătiți ca avans la achiziționarea unor locuințe într-un complex nou de blocuri, dar și fără case.
Mai multe familii din Suceava au rămas și fără locuințe, și cu banii luați în urma unei escrocherii abile puse la cale de un dezvoltator imobiliar din județ. Investitorul imobiliar deține mai multe blocuri în cartierul Zamca. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru înșelăciune, după ce ar fi încasat aproape 380.000 de euro de la 8 familii, în schimbul unor apartamente pe care nu le-au mai primit, scrie Monitorul de Suceava.
Prejudiciu de aproape 380.000 de euro
Constructorul e acuzat de înșelăciune în formă continuată
În dosarul penal există la acest moment 9 părți vătămate care au solicitat tragerea la răspundere sub aspect penal a lui Bogdan Vasile Pascari. O parte dintre cei care au inițiat acțiuni în instanță au câștigat dreptul de a-și recupera integral sumele achitate, inclusiv dobânzi și penalități, însă sentințele nu sunt încă definitive. Pascari respinge toate acuzațiile, aducând ca argument faptul că blocul respectiv are 73 de apartamente, cei mai mulți dintre clienți mutându-se deja în apartamentele achiziționate de la firma lui, mai notează Monitorul de Suceava.