Povestea ar fi una standard, în care un bărbat a înșelat o femeie duppă ce a făcut-o să se îndrăgostească de el.

Ceea ce iese, oarecum, din tipar este modul în care escrocul a reușit să o determine pe femeie să prindă încredere, încât să-I lase 30.000 de euro pe mână.

Cum a început totul

Povestea a început în 2017, când femeia, proaspăt întoarsă din Germania, şi-a deschis o sală de fitness în oraşul Corabia, din judeţul Olt.

La puțin timp după începerea afacerii, s-a îndrăgostit den un bărbat de 38 de ani care venea frecvent la sală.

Damian Zamfir, i-a spus patroanei că este „om de afaceri” . Chiar într-una din zile i-a adus spre vânzare câteva produse de cosmetic.

S-a recomandat ca fiind necăsătorit, cu o stare materială bună, obţinută din afacerile cu diverse bunuri pe care le cumpără şi le revinde.  În foarte scurt timp i-a sucit femeii, de vârstă apropiată, minţile.

În prima seară a plimbat-o Mercedes-ul și i-a arătat „proprietățile”

„La sfârşitul lunii noiembrie 2017 persoana vătămată, care locuieşte singură, fiind divorţată, l-a cunoscut pe inculpatul Damian Zamfir, zis „Cioşchi”, care s-a prezentat la sala de fitness pe care persoana vătămată o deţine în locuinţa sa şi i-a oferit spre vânzare parfumuri.

De la acea dată inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională de inducere în eroare a persoanei vătămate foarte bine elaborată.  Astfel, în prima seară inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să aibă o relaţie de prietenie, inducând-o în eroare şi prezentându-se ca fiind necăsătorit, fără obligaţii familiale, având o stare materială bună şi ocupându-se cu diverse afaceri, respectiv cu vânzări-cumpărări de autoturisme şi diverse bunuri”, se arată în rechizitoriul din dosarul de la Judecătoria Corabia.

Apoi a luat zeci de mii de euro pentru „afaceri”

„ Tot în prima seară inculpatul a invitat-o pe persoana vătămată în oraş, a plimbat-o cu autoturismul Mercedes CLS, pe care îl deţinea la acea dată şi i-a arătat două case impunătoare situate pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Corabia, spunându-i că-i aparţin şi că le-a moştenit, în realitate cele două imobile aparţinând fraţilor inculpatului.

Inculpatul Damian Zamfir, i-a creat astfel convingerea persoanei vătămate că are o situaţie materială foarte bună.

După ce mai întâi i-a captat atenţia persoanei vătămate, cu care din primele zile a început să aibă relaţii intime, în următoarele zile, sub pretextul desfăşurării de activităţi comerciale, inculpatul … a obţinut de la persoana vătămată diverse sume de euro, în tranşe, totalizând suma de 29 500 euro“, arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, care l-au trimis în cele din urmă pe bărbat în judecată pentru înşelăciune.

Escrocul avea complici…o fostă iubită

„În tot acest timp, una dintre femeile din viaţa escrocului a „lucrat“ la rândul său pentru a-i întări femeii impresia că are de a face cu un bărbat asumat, sincer în dragoste şi bun afacerist, care îi va înmulţi banii.

Bărbatul a semnat în faţa femeii un soi de contract scris de mână, pentru a-i da acesteia încredere că nu o escrochează. L-a rupt însă la scurt timp, cerându-i alţi 3.000 euro, cu pretextul că are de plătit la primărie taxele pentru o proprietate pe care are de gând să o vândă şi să-i înapoieze sumele de bani, aşa că vor face un nou contract, pentru întreaga sumă.

„Julieta” a intrat la bănuieli

După ce femeia a început să intre la bănuieli s-a adresat polițiștilor. Escrocul între timp, cu banii femeii şi cu cei obţinuţi din vânzarea maşinii pe care o deţinea la acea dată, şi-a cumpărat un bolid de lux, pe numele „asociatei“ care îi dădea femeii încredere.

„Pentru a determina persoana vătămată să remită sumele de bani, în cursul lunii decembrie 2017, inculpatul Zamfir Damian a întocmit cu aceasta un înscris olograf denumit contract, în care inculpatul a menţionat ca garanţie autoturismul Mercedes CLS deţinut la acea dată, creându-i convingerea că are oricând la îndemână un instrument care să îi permită recuperarea banilor, înscris pe care inculpatul l-a distrus după o perioadă, respectiv spre sfârşitul lunii decembrie 2017, motivând că vor face un nou contract în care vor menţiona întreaga sumă împrumutată, întrucât inculpatul mai obţinuse între timp sume de euro de la persoana vătămată.  În luna decembrie 2017 inculpatul Zamfir Damian a vândut autoturismul Mercedes, model CLS, pe care l-a deţinut, şi cu banii rezultaţi, la care a adăugat şi suma de 29. 500 euro obţinută de la persoana vătămată,  a achiziţionat un autoturism Mercedes, clasa S350.

În acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate, inculpatul Zamfir Damian, a fost ajutat de către suspecta Guicin Cătălina, care i-a creat convingerea persoanei vătămate că nu mai întreţine relaţii de concubinaj cu inculpatul şi că inculpatul are o atitudine corectă, cinstită faţă de persoanele de sex feminin cu care este în concubinaj“, mai menţionau procurorii, în referatul de trimitere în judecată.

Escrocul și complicea lui au fost condamnați

Deşi i-a dat impresia că îl crede, femeia păcălită a pregătit cei 3.000 euro marcaţi de procurori, iar bărbatul a fost prins cu banii cu care ar fi trebuit, chipurile, să-şi plătească taxele (doar că bărbatul nu deţinea pe numele său niciun imobil) în maşină.

Bărbatul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, dar cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de patru ani, urmând ca femeia păgubită să-şi recupereze banii, cei aproape 30.000 euro, după valorificarea bolidului de lux achiziţionat, şi asupra căruia procurorii au instituit sechestru.

Escrocul a mai fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Olt şi să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei oraşului Corabia, judeţul Olt sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Virgil Mazilescu – Corabia, pe o perioadă de 90 de zile. Femeia care l-a ajutat pe escroc să-şi ducă la bun sfârşit planurile, şi pe numele căreia a şi fost cumpărat bolidul de lux, a fost condamnată la rândul său la 10 luni de închisoare, la apel pedeapsa fiindu-i suspendată. Va trebui, în schimb, să presteze şi ea 60 zile de muncă în folosul comunităţii, în aceleaşi locuri, potrivit stiri.press