Escroc celebru, prins în București. Nadia Comăneci l-a dat pe mâna poliției

Escroc celebru, prins în București. Nadia Comăneci l-a dat pe mâna poliției

Celebrul escroc Romi Varga care a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce, în 2003 şi în 2007, a imitat vocile fostelor prime doamne Nadia Constantinescu şi Nina Iliescu şi a cerut bani în numele lor, a dat, din nou, lovitura. După ce, în 2010, a fost dat pe mâna poliției de Nadia Comăneci, el a fost prins, ieri, de polițiștii bucureșteni după ce a reușit să păcălească alte două firme.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins, joi, în flagrant un bărbat, în vârstă de 37 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, faptă comisă pe raza sectorului 3.

Surse judiciare au dezvăluit că este vorba despre Romi Varga, un escroc care a păcălit, de-a lungul anilor, oameni de afaceri cărora le cerea sponsorizări imitând vocile unor personalități precum Nadia Comăneci, Angela Similea sau Norina Constantinescu, fiica fostului preşedinte Emil Constantinescu.

De această dată, poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, de către un bărbat cu privire la faptul că în ziua anterioară, în jurul orei 09.30, în timp ce se afla la sediul societăţii în care lucrează, a fost sunat pe telefonul mobil, de o persoană necunoscută, care s-a recomandat cu numele unei persoane publice şi sub pretextul că doreşte să ajute un student care are mari probleme financiare, a încercat să îl determine să-i remită suma de 3.500 de lei, sub forma unui contract de sponsorizare, transmite Poliția Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Afaceristul și-a dat seama, însă, că cel care se recomandase cu numele unei femei, părea că şi-a disimulat vocea. Drept urmare a depus plângere la Secția 13 Polișție.

Sub supravegherea polițiștilor, omul de afcaeri și-a dat întâlnire cu escrocul joi. Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul secţiei l-au prins în flagrant pe Romi Varga, la scurt timp după ce acesta a primit suma de 3.500 de lei.

Poliția Capitalei a precizat că bărbatul a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor a rezultat faptul că acesta ar mai fi comis şi alte fapte de înşelăciune, atât în Municipiul Bucureşti cât şi în Judeţul Ilfov. Una dintre țepe a dat-o chiar înainte să fie prins în flagrant. Joi, în jurul orei 10.00, prin aceeaşi metodă, ar fi indus în eroare reprezentantul unei firme de pe raza judeţului Ilfov, determinându-l să-i remită, în două rânduri, suma de 3.500 lei. De asemenea, în ziua anterioară, ar fi determinat un alt administrator de societate cu sediul în sectorul 5, să-i remită suma de 5.000 lei.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, cu cel în cauză în stare de reţinere.

Romi Varga este un escroc ajuns celebru datorită faptului că poate să imite, la telefon, vocea oricui și, în 2011, a fost trimis în faţa judecătorilor pentru o nouă serie de înşelăciuni, fiind acuzat că în perioada martie – mai 2010 s-a dat drept Nadia Comăneci, Angela Similea sau Norina Constantinescu, fiica fostului preşedinte Emil Constantinescu, pentru a obţine donaţii și sponsorizări de la mai multe firme.

Printre cei păcăliţi de Varga prin această metodă s-au numărat avocatul Gheorghe Muşat de la casa de avocatură „Muşat & asociaţii”, care a cotizat cu 6.000 de lei, sau Dumitra Bosînceanu, soţia omului de afaceri constănţean Gheorghe Bosînceanu, de la care a obţinut 4.000 de lei. Singurul dintre cei menţionaţi în rechizitoriu care nu s-a lăsat păcălit a fost omul de afaceri Frank Timiş, căruia îi ceruse bani în numele Nadiei Comăneci. De altfel, celebra gimnastă şi verişoara l-au desconspirat și l-au dat pe mâna poliției pe escroc.

Romi Varga a fost arestat pe 3 iunie 2010 pentru a executa o pedeapsă de trei ani de închisoare la care a fost condamnat în 2009 pentru înşelăciuni similare.