Analiştii Erste Group estimează că preţul ţiţeiului va creşte în următorii ani, din cauză că cererea globală a crescut din nou, dar stocurile ridicate de petrol şi producţia încă ridicată menţin presiunea la un nivel scăzut. Astfel, pentru finele acestui an cotaţia ţiţeiului este estimată la circa 80 de dolari/baril, urmând ca peste cinci ani să depăşească pragul psihologic de 100 de dolari/baril.
Cotaţia petrolului a înregistrat în ultimele 12 luni fluctuaţii situate într-un interval extins de 64 - 87 dolari/baril. "Estimăm o medie a preţului petrolului de 79,8 dolari/baril pentru sfârşitul anului 2010, urmând să crească la 86,8 dolari/baril la sfârşitul anului 2011 şi la 102,6 dolari/baril pe termen lung (sfârşitul anului 2015)", precizează Thomas Unger, analist al sectorului petrolului şi gazelor în cadrul Erste Group, într-un comunicat transmis EVZ.
Potrivit acestuia, stocurile de petrol de la nivelul OCDE se menţin la un nivel ridicat şi ar trebui să acţioneze ca tampon în faţa volatilităţii. În plus, cerrea şi oferta s-ar putea menţine într-o oarecare balanţă în următorii 2-3 ani, deoarece producţia de petrol ţine uşor pasul cu creşterea consumului.
"Cererea globală de ţiţei a crescut din nou (+2% faţă de media anului 2009) şi se preconizează o nouă creştere atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu", adaugă Unger. El a explicat că acest lucru indică, în general, că programele de reducere a consumurilor ale naţiunilor dezvoltate sunt compensate de creşterea puternică a cererii pe pieţele emergente, în special China.
Pe de altă parte, creşterea producţiei, a explorării şi a costurilor de dezvoltare vor duce cu siguranţă la creşterea preţului petrolului.
UE şi-a produs 58% din consumul de gaze În ceea ce priveşte piaţa europeană a gazelor naturale, analiştii Erste notează că aceasta este oarecum specifică, deoarece este caracterizată de contracte pe termen lung şi o reţea de conducte foarte densă.
În prezent, există trei surse-cheie care asigură furnizarea de gaze în regiune - Marea Nordului (Norvegia, Olanda şi Marea Britanie), Rusia şi Orientul Mijlociu/Africa. Din punct de vedere istoric, gazul rusesc a fost furnizat în cea mai mare parte în regiunea Europa Centrală şi de Est, în timp ce Europa Occidentală a fost nevoită să se bazeze pe celelalte două surse. În ciuda numeroaselor comentarii privind dependenţa europeană de Rusia, UE a produs 58% din consumul propriu (în total, 464 miliarde metri cubi în 2009), conform BP, mai arată Erste Group.
Pe de altă parte, UE are o pondere neglijabilă în rezervele de gaz la nivel global. Totuşi, acest lucru s-ar putea schimba, odată cu explorarea zăcămintelor de gaze neconvenţionale. Resursele de gaze ale Europei sunt concentrate în partea nordică a Europei - Marea Nordului, Marea Britanie, Germania, Franţa, Polonia şi statele baltice, dar şi în Carpaţi (România).
Totodată, din cauza faptului că preţurile gazelor sunt semnificativ mai jos în acest moment, multe proiecte privind transportul gazelor ar putea fi amânate. Totuşi, gazele lichefiate vor continua să joace un rol tot mai important.