EROU EVZ. Premiul de 3.000 de lei merge la educatorul parental

Luna aceasta, câştigătorul campaniei EVZ este Ion Gheorghe, omul care-i aduce pe copiii romilor la şcoală

Ion Gheorghe (38 de ani), educatorul parental al uneia dintre cele mai sărace comunităţi de romi din comuna Cilibia, este câştigătorul campaniei Erou EVZ în luna septembrie. "Mă bucur tare mult că mi s-a încredinţat premiul, dar şi că oamenii au început să fie mai toleranţi faţă de aceşti copii şi înţeleg că absenteismul şcolar este o realitate gravă. Cel mai probabil, voi folosi banii pentru cabinetul psiho-pedagogic şi mi-ar plăcea să-i fac un cadou băieţelului meu ", a declarat vădit emoţionat Ion Gheorghe. Povestea acestui fost militar, care a renunţat la o carieră de peste 20 de ani în armată pentru a se dedica aducerii înapoi la şcoală a copiilor defavorizaţi, a fost cea mai impresionantă din cele care au apărut în ultima lună, în opinia echipei redacţionale a EVZ. Educator parental, originar din Buzău, va primi suma de 3.000 de lei, un mic ajutor pentru continuarea eforturilor sale de a combate absenteismul şcolar în rândul romilor. De la militărie la psihologie Înainte de a-i instrui pe copiii şi părinţii romi, Ion Gheorghe îşi construise o carieră în armată. Reducerile de personal l-au forţat însă să aleagă între a pleca în Afganistan şi a o lua de la capăt, întrun domeniu cu totul nou. A preferat ultima variantă. A dat examen de titularizare şi, în 2008, s-a angajat consilier psiho-pedagogic la o şcoală din Buzău, unde a înţeles gravitatea fenomenului de absenteism şcolar. Cursurile gratuite organizate de Fundaţia Holt România şi UNICEF în cadrul campaniei "Hai la Şcoală" l-au ajutat să devină educator parental. Pe scurt, un specialist a cărui misiune este să convingă romii de importanţa frecventării şcolii. Rezultatele obţinute în comunitatea din comuna Cilibia au impresionat specialiştii UNICEF, care au premiat şcoala păstorită de Ion Gheorghe. Nunu, apărătorul cetăţilor Dacice Eroul EVZ al lunii trecute a fost hunedoareanul Nunu Brillinsky, un om care şi-a petrecut ultimii 22 de ani luptând pentru conservarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştie. "Nu m-am aşteptat să primesc un asemenea sprijin, dar nici nu sunt ipocrit să refuz, pentru că toate costă atunci când vrei să faci ceva. Toţi banii vor fi folosiţi pentru Sarmizegetusa", a fost reacţia sinceră a lui Nunu, la auzul veştii că va primi premiul Erou EVZ. Cum poţi deveni EROU EVZ Cei care cunosc persoane deosebite, dedicate unei cauze nobile, ne pot scrie pe adresa erou@evz.ro. Poveştile speciale vor fi publicate, iar în fiecare lună unul dintre eroi va fi premiat. Ion Gheorghe este cel de-al patrulea câştigător al premiului oferit în cadrul campaniei EVZ. Prima câştigătoare desemnată a fost Irina Ostroşină, asistenta coordonatoare a secţiei de Chirurgie Plastică şi Arsuri a Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, care s-a ocupat, alături de echipa de medici şi asistente din spitalul amintit, inclusiv de copiii arşi în tragedia de la maternitatea Giuleşti, de acum doi ani. Al doilea erou norocos a fost Laurenţiu Ionescu, unul dintre angajaţii asociaţiei "Prietenia", implicat în construirea unei brutării ecologice cu ajutorul căreia 33 de tineri dizabilităţi mintale, precum sindromul Down şi autism, se vor putea autosusţine. Laurenţiu şi echipa sa luptau pentru a strânge peste 120.000 de euro, fondurile necesare lucrărilor finale şi utilajelor de panificaţie. Acesta era hotărât să-şi îndeplinească visul până la sfârşitul anului. CITIŢI ŞI:

  • EROU EVZ. A renunţat la AFGANISTAN ca să le facă prezentări în POWER POINT romilor CĂRĂMIDARI
  • EROU EVZ. Premiul de 5.000 de lei merge la "Ultimul Dac"
  • EROU EVZ. Ultimul dac în viaţă