Organizația PNL Cluj susţine că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a donat 100.000 de lei filialei în campania electorală pentru alegerile locale din 2016, ci numai jumătate din sumă. Ei invocă o „eroare materială” din partea Autorității Electorale Permanente (AEP).
Fostul premier, Emil Boc ar fi donat 50.000 de lei. Aceasta este suma raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL şi ulterior mai departe către AEP, care a făcut publicarea în Monitorul Oficial, conform unui comunicat de presă al organizației liberale.
"Domnul Emil Boc a donat către PNL Cluj suma de 50.000 lei, contribuţie financiară la campania pentru alegerile locale din 2016. Aceasta sumă a fost raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL şi ulterior de aici mai departe către Autoritatea Electorală Permanentă, care a realizat publicarea în Monitorul Oficial. Considerăm că pe acest circuit de raportare a intervenit o eroare materială, ajungându-se la suma eronată de 100.000 lei. Menţionăm că PNL Cluj va face toate demersurile necesare pentru îndreptarea acestei erori şi publicarea în Monitorul Oficial a sumei corecte care a făcut obiectul donaţiei, respectiv 50.000 lei", se arată în documentul citat.
Reacţia organizației liberale clujene vine după informațiile publicate de Monitorul Oficial referitor la cuantumul contribuţiei financiare către PNL Cluj, făcute de Boc, primarul Clujului, anul trecut, informaţii ce au fost, ulterior, preluate în media.
PNL a publicat în Monitorul Oficial cuantumul sumelor provenite din finanţările private în 2016. Potrivit raportării, după Gheorghe Muhschină, care a donat PNL Constanţa 209.600 lei, pe locul secund se situează deputatul Marius Bodea, care a donat organizaţiei din care provine, Iaşi, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donaţie pentru PNL Hunedoara de 141.150 lei.
Actualul primar al municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.
În conturile PNL au intrat anul trecut 8.077.482 lei din cotizații, iar 43 de liberali au dat la partid cu 846.708 lei. Partidul a mai primit 18.400.000 lei din donații de la 374 de persoane fizice și 924.750-donații de la 21 de firme.