O reproduc în întregime: „Regimul decretelor-legi ne-a dus la amestecul guvernului și participarea vistieriei la complicațiile casnice și evenimentele amoroase care turbură cîteodată inima eroilor și a oamenilor de stat. Cînd repartiția fondurilor publice se decide într-un budoar de camarazi și muze, care au petrecut într-o dulce promiscuitate în opoziție și la putere, e firesc ca legile să se întocmească pentru amici și alinările să se acorde nevestelor delăsate, amanților sinuciși și perechilor prigonite. Regala parafă va sancționa fără ezitare aceste duioase atențiuni psihologice făcute în numele națiunii recunoscătoare pe un subiect pentru Paul Bourget.

Așa se prezintă pentru noi chestiunea: simplu. Totuși, mai sînt oameni nedumeriți. Trăim oare la Lesbos sau Cythera? Ne stăpînește regina Venus și sfetnicul Cupidon? Monitorul oficial e tipărit oare pe hîrtie din foi de trandafir? A reînnoit cumva divinul Pan și marele Priap în cîntările orgiace de la Coțofenești? Coțofenitu-s-a oare veacul, ministerul, Regele și armata ca să se poată da citire decretului-lege al marelui spătar Râșcanu, prin care se acordă o pensie văduvei generalului Grigorescu, pentru că i-a restituit acestuia prin divorț onoarea? Află, poporule, la ce servește banul muncii tale. Un viteaz vînjos îmbrățișează departe de cămin pe patul său de campanie tîrzielnica fecioară, care rodește sub această însămînțare vinovată și dă naștere unui copil din flori, din tomnatice flori. Banal și omenesc. Războiul înseamnă drumuri lungi, geruri și ploi, gloanțe, tuse, păduchi, foame, chef, incendii, bătălii, rechiziții și violuri.

Între timp, idile de spital și romane de încartiruire. Femeile și bărbații păcătuiesc și calcă jurămintele, fiecare în postul lor pe front, acasă, în libertate sau sub ocupație.

Generalul Ieremia Grigorescu s-a purtat, negreșit, ca un brav militar și ca un virulent cavaler, în tot timpul războiului și în afacerile sale intime.

A divorțat de prima soție și s-a însurat cu Cleopatra sa din Moldova. Ce caută însă oficialitatea în toate aceste chestiuni de așternut, ce rost are motivarea decretului moralizator care acordă pensie văduvei nr. 1? Ce s-ar fi întîmplat dacă văduva nr. 2 ar fi fost în situația de a apela și ea la asistența națiunii? Care e criteriul conducător al guvernului și al regelui și pînă unde se desfășoară consecințele apucăturilor testiculare ale bărbătimei mobilizate și pornite la război?

Ne bate gîndul că se vor fi mai găsind temperamente decorate cu «Mihai Viteazul» care și-au odihnit eroismul lîngă vreun sîn ospitalier și de viață născător departe de perina conjugală. Sînt, deci, atîtea măsuțe de noapte care așteaptă la paharul și lingurița de șerbet broșura Monitorului oficial cu decret de recompense pentru diverse merite de ordin strict intim și de interes colosalmente național? Caută, domnule Ministru, prin dulapurile cu rufe: vei găsi prilejuri de cheltuieli și poate surse de venituri pe cale de amendă.”

Descopăr în cele din urmă întîmplarea, din care publicistul scoate diamante de stil. Generalul Eremia Grigorescu, pentru că despre el e vorba în text, s-a căsătorit în 15 noiembrie 1886 cu Elena Arapu, femeie de o rară frumusețe – zice gura Contemporanilor –, cu care are cinci copii. Aflat pe front, generalul se amorezează de Elena Negropontes, pe care o cunoaște la Oituz, în conacul moșieriței, ales pentru Comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Pe 20 noiembrie 1917, li se naște copilul Dan Ulise Grigorescu. În 1918, Eremia Grigorescu divorțează de Elena Arapu, după 32 de ani de căsnicie și se căsătorește cu Elena Negropontes. Moare peste un an, la 21 iulie 1919, la vârsta de 56 de ani. E înmormîntat inițial în cimitirul ostaşilor de la Mărăşeşti. În 1924, sarcofagul e mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Despre Elena Negropontes dau pe un site peste mai multe amănunte: „Mai tînără cu aproape 20 de ani decît generalul şi soră a viitorului primar de Mărăşeşti, bogatul şi faimosul George Ulisse Negropontes, cel care primea la aniversări, drept cadouri, cai de rasă în valoare de milioane de franci, Lelo a reuşit să-l determine s-o uite pe prima soţie, Elena Arapu, la acest lucru contribuind şi copilul pe care cei doi l-au conceput în vîltoarea evenimentelor şi care a venit pe lume la 20 decembrie 1917. Despre frumuseţea boieroaicei părerile erau împărţite, cel mai indicat argument să facă lumină în această chestiune fiind reprezentat de declaraţia norei sale, Ariana Negropontes în cartea «Exilul interior – Dan Er. Grigorescu Negropontes». Elena Negropontes se pare că «avea o frumuseţe mai sălbatică. Era cam băieţoasă, trăia mai mult la moşiile familiei, unde mergea la vînătoare. Era mai puţin atrasă de viaţă mondenă. A umblat călare pînă spre bătrîneţe. Călărea amazon îmbrăcată în rochie şi stătea pe cal într-o parte. Cred că Generalul Eremia a fost fascinat de ea», menţio nează Ariana în lucrare.

Şi aceasta nu este singura care consideră că Elena Negropontes nu era foarte frumoasă, dar era extrem de aprigă, ca dovadă că moşiile stăpînite în judeţele Bacău şi Tecuci, azi Galaţi, erau administrate cu mînă de fier şi cu profit pe măsură. În Monitoarele Oficiale ale vremurilor vechi figurează de multe ori cu citaţii în judecată penală ale celor care îi încălcau drepturile, fie că tăiau din pădurile vaste de la Oneşti, fie că-i furau produsele agricole de la Iveşti.” Ion Vinea se referă la decretul-lege prin care Elenei Arapu i se atribuie o pensie. Lipsit de complexe, ca orice publicist tînăr, autorul nu șovăie să scrijelească nițel statuia Eroului de la Mărășești. Ce pricep eu din toată tărășenia?

Eremia Grigorescu e marele Erou de la Oituz și Mărășești, autorul lozincii Pe aici nu se trece. La coborîrea în mormînt a generalului, comandant al Armatei 1 la Mărășești, Nicolae Iorga scria: „Generalul care coboară în mormînt după ce aşa frumos l-a luminat o aşa de curată glorie, a însemnat pentru poporul nostru mult încercat, reazămul pe care nimic nu l-a putut zdrobi. Generalul Eremia Grigorescu a contribuit esenţial la izbînda de la Mărăşeşti prin acea însuşire fericită între cele fericite, care e siguranţa de sine, încrederea absolută în succes, farmecul acestei calităţi de voinţă ce îl exercită asupra tuturor celor care stau sub ordinele unui asemenea om, sugestionaţi de cuvîntul, de gestul, dar mai ales de neclintita lui hotărîre”.

Eu însă, cu tot respectul pentru Salvatorul națiunii, nu pot să nu pun acestui text titlul Eremia Grigorescu – Eroul care și-a lăsat nevasta pentru una mai tînără.

Te-ar putea interesa și: