Erdogan vrea arme nucleare! Mai poate fi considerată Turcia membru al NATO?

Erdogan vrea arme nucleare! Mai poate fi considerată Turcia membru al NATO?

În vreme ce toată lumea se concentrează asupra programului nuclear iranian și a pericolului pe care îl reprezintă focoasele nucleare pe care le deține Coreea de Nord, o amenințare din ce în ce mai mare se ridică la granițele Uniunii Europene.

După ce a trimis sute de mii de oameni la închisoare și a epurat întregul aparat de stat de orice persoană care i s-ar fi putut opune, fie și numai în gând, președintele turc se înarmează acum până în dinți împotriva oricărui dușman. Și nu e vorba numai de sistemul de apărare sol-aer S-400 cumpărat din Rusia, pe care turcii au început deja să-l instaleze.

Nu e vorba nici măcar de discuțiile pe care Ankara le are cu Moscova pentru a cumpăra aeronave multirol Sukhoi-57 și Sukhoi-35, sfidând din nou NATO și Statele Unite ale Americii. Lipsa de sancțiuni serioase din partea administrației Donald Trump l-a făcut pe Recep Erdogan să viseze mai nou la propriile arme nucleare.

În timpul unui discurs televizat, președintele tuec a declarat răspicat: „Ei spun că nu putem avea rachete cu focoase nuclear, deși unii le au. Acest lucru, nu-l pot accepta”. Potrivit știrilor Ahval din Turcia, Erdogan a cotinuat: „SUA și Rusia le au. Toate națiunile dezvoltate le au.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Foarte interesant este, în context, faptul că Sultanul de la Istambul a subliniat că Turcia a fost refuzată în trecut în ceea ce privește achiziționarea de armament, ceea ce a dus la creșterea ingeniozității în producerea propriilor arme. Turcia este stat semnatar al Tratatului de neproliferare nucleară din 1980 și și-a asumat, în plus, și prevederile Tratatul de interzicere a testelor nucleare din 1996.

Lui Erdogan nu pare să-i pese, însă, de obligațiile internaționale ale Turciei. De altfel, în discursul său, Sultanul de la Istanbul a invocat arsenalul nuclear „neoficial” sau nedeclarat al Israelului, spunând că, „nimeni nu poate atinge” Israelul pentru că are are aceste arme.

Nu e prima oară când Erdogan vorbește public despre armele nucleare. În mai 2018, ca reacție la retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, Erdogan a declarat furios: „Cei care au peste 15.000 de focoase nucleare amenință în prezent”.

Cât privește primirea de către Turcia a primului lot de componente pentru sistemul de apărare rusesc S-400, Erdogan spune: „Acest lucru adaugă, desigur, o putere complet diferită sistemului nostru de apărare. Orice am făcut în ultimii 18 ani a fost pentru Turcia”.

Firește, de la vorbe la fapte e o cale lungă. Erdogan și-a clădit cariera politică pe inflamarea electoratului turc, iar ultimele declarații s-ar putea să aibă același scop. Mai ales că tema principală a discursului său a fost atacul împotriva „rebelilor” din partidul său AKP care încearcă să-i submineze puterea prin scindarea acestei formațiuni politice.

Există, însă, motive reale de îngrijorare în ceea ce privește planurile lui Erdogan. Deși nu a existat niciodată o confirmare, jurnaliști turci independenți au scris în ultimii ani despre încercarea lui Erdogan de a produce propriile focoase nucleare.

Transformarea Turciei într-o putere nucleară sub conducerea lui Erdogan nu ar fi nicidecum o veste bună pe plan internațional. Ankara nu a acordat niciodată o considerație deosebită pactelor și tratatelor internaționale și a demonstrat că e gata să încalce suveranitatea statelor vecine ori de câte ori i-o cer interesele.

Operațiunile militare din Irak și Siria, încălcarea constantă a spațiului aerian al Greciei sau ultimele provocări din Cipru dovedesc cu prisosință acest lucru.