Erdogan, tot mai aproape de Putin. Planul Turciei generează alerta în NATO

Erdogan, tot mai aproape de Putin. Planul Turciei generează alerta în NATO

Turcia intenţionează să producă în comun cu Rusia rachete S-400, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce ţara sa a recepţionat săptămâna trecută primele componente pentru aceste sisteme antiaeriene cumpărate din Rusia, în pofida avertismentelor SUA.

Vorbind la o acţiune de marcare a trei ani de la puciul eşuat împotriva sa, Erdogan a precizat că livrările de rachete S-400 contractate pentru armata turcă se vor derula până în luna aprilie 2020. ''Obiectivul nostru acum este producţia în comun cu Rusia. O vom face'', a mai spus preşedintele turc.

El afirmase anterior că nu crede că Washingtonul va impune sancţiuni Ankarei din cauza achiziţiei de rachete ruseşti, întrucât SUA şi Turcia sunt ''aliaţi strategici''.

Statele Unite au ameninţat cu astfel de sancţiuni, evocând concret eliminarea Turciei din programul avionului invizibil F-35. Washingtonul susţine că, dacă acest avion ajunge în dotarea armatei turce, operatorii ruşi care îi vor instrui pe militarii turci să folosească rachetele S-400 ar putea afla secrete tehnologice ale acestui avion.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Ministerului turc al Apărării, luni a aterizat la o bază militară de lângă Ankara al nouălea avion care a adus în Turcia componente pentru sistemele S-400.